Avem o națională de fotbal slabă. Iar observațiile lipsite de realism- pro sau contra- nu o fac mai bună. Dimpotrivă. Intervievat recent, fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu a opinat că ne-am fi meritat locul la Euro 2020. Și că „suntem peste alte șase sau șapte echipe care s-au calificat”. Cel distins cu titlul de antrenor român al secolului (al secolului trecut) nu a catadicsit să spună și care ar fi cele șase-șapte țări mai slabe decât noi. Dar chiar și dacă ar fi făcut-o, nu ne-ar ajuta cu nimic.
Respectivele șase-șapte țări sunt la Euro, iar noi nu. Furat de generozitate discursului său, așa cum bine a observat Emil Grădinescu, Iordănescu vede o națională a României mai bună decât este. Și uită că naționala asta este chiar mai slabă decât cea pe care el a pregătit-o la Euro 2016. Și pe care care nu a reușit să o treacă de grupe, unde a pierdut și în fața Albaniei. E ușor când privești spre farfuria de ciorbă a altuia. Chiar dacă n-ai gustat din ea, știi precis cât e de fierbinte, ce gust are sau câtă sare îi mai lipsește. Evident, știi și cum trebuie ținută lingura. Și că nu trebuie să sorbi prea zgomotos.
Mai nasol e când te trezești cu ciorba sub nas. De cele mai multe ori, ți-o torni direct în poală. Gheorghe Hagi a făcut borș din echipa națională încă de la prima sa tentativă în antrenorat. Să ne amintim că seria necalificărilor la turneele finale a început cu barajul pierdut în 2001 în fața Sloveniei. Noi, cu Hagi ca selecționer, slovenii cu Rudonja în postura de marcator pentru prima și singura dată la echipa națională. Pentru cei care au uitat, România îi avea atunci și pe Stelea, și pe Contra, și pe Chivu, și pe Gică Popescu, și pe Mutu, și pe Adi Ilie, și pe Marius Niculae. Și a dat-o de gard. Iar Hagi, uitând ce a fost atunci, vine și ne spune că România are acum „jucători de top zece mondial de la linia de mijloc în sus”.
E lesne de înțeles că, în felul acesta, Regele Hagi îi oferă încă un bilet de favoare feciorului său, Ianis. Asta nu-l face însă pe Ianis Hagi mai bun decât este. Și nici nu transformă naționala României într-o super-mașină ofensivă. Naționala este, până la urmă, produsul fotbalului românesc luat ca ansamblu. Cu un președinte de federație, Răzvan Burleanu, super-contestat, cu un om care se vrea președinte de federație, Gică Popescu, dar care a dat chix ca manager și la școala sa de fotbal, și la Chindia, și la Viitorul, cu un Gigi Becali care este și președinte, și antrenor, și vârf de atac, cu cluburi finanțate de primării și cu jucători ieșiți deifnitiv de pe orbita echipelor mari din Europa. Că Rădoi nu e cel mai bun un selecționer, e perfect adevărat. Dar la fel de adevărat este că, având la dispoziție jucătorii pe care-i ai, nu poți face o națională puternică. Indiferent ce spune Iordănescu sau altul ca el.
