Atacă sau nu atacă Instituţia Prefectului decizia Tribunalului Bacău de a respinge inițiativa prefectului prin care a atacat în instanță Bugetul municipiului Bacău, ca urmare a introducerii unor amendamente de către o parte din consilierii municipali, recte, cei din opoziție. Pare de necrezut însă adevăratele motive ale acestei situații create sunt orgoliile de partid și personale, necunoașterea legislației, ignorarea principiilor democrației.
De fapt, cele două tabere care se înfruntă, la care a intervenit și prefectul județului, au ignorat sau nu au dat importanță comunicării, niciuna din părți nu a ieșit public să explice clar, rar, apăsat, cu legea/legile în față ce s-a întâmplat și cine are dreptate, astfel tot cetățeanul știa de ce Bacăul nu are nici acum, în luna iunie un buget aprobat, devenind un oraș mort.
Să răspundem la intrebare: dacă instituția prefectului atacă hotărârea Tribunalului, și cred că o va face, boala de lungește încă o bună bucată de vreme, soluția ar putea veni în toamnă, deoarece se intră în vacanță judecătoarească, Bacăul vegetând, fără bani, fără investiții, fără curățenie, dar nu știu cum se face că salariile sunt achitate, primarul, viceprimarii, secretarul și managerul orașului primesc bani, chiar dacă nu se omoară cu munca, că, nu-i așa?, toate proiectele sunt înghețate.
Dacă nu atacă, ceea ce ar fi o chestiune de maturitate administrativă și politică, am putea intra în normalitate, cu buget, e drept modificat, dar totuși un buget, un instrument de gestionare a unui municipiu greu încercat în ultimii ani. Oricum, urâtă treabă, să n-ai buget nici la jumătatea anului, în condițiile în care peste 160.000 de oameni așteaptă inițiativă, implicare, muncă, empatie, responsabilitate și maturitate din partea celor care au primit votul de încredere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.