În perioada 27-29 august 2021, organizațiile Sunetul Munților și Oamenii inspiră, în parteneriat cu Primăria Orașului Dărmănești, organizează pe stadionul Uzul din Dărmănești, a doua ediție a „Open Air Blues in the garden festival”.
Programul festivalului este unul generos și aduce în fața publicului artiști din Statele Unite, Marea Britanie, Austria, Franța, Italia, Belgia, Serbia și România. Totul grupat pe durata a trei zile, intitulate generic Rock-Blues Night, Ladies Night și Final Night.
Reprezentanții Austriei la Open Air Blues in the garden festival #2, Marius Dobra Band, sunt si cei care vor reprezenta țara la următorul European Blues Challenge. Ei vor urca pe scena de la Dărmănești pe 27 august 2021, în „Rock – Blues Night”.
Suntem bucuroși și onorați în același timp, să vă anunțăm faptul că, spectacolul pe care Marius Dobra Band îl va susține la Open Air Blues in the garden festival ediția #2 este recomandat de Forumul Cultural Austriac București, în cadrul misiunii sale de promovare a proiectelor de cooperare culturală între Austria și România.
Marius Dobra Blues Band- trupa formată din muzicieni austrieci a artistului român stabilit de 30 de ani în țara lui Mozart, a vizitat România de multe ori în ultimii 20 de ani, și a susținut concerte de club, în întreaga țară, dar și în Elveția, Germania și Ungaria.
Căsătorit, tată a trei copii, Marius Dobra este o vedetă a festivalurilor vieneze, ultima participare importantă fiind la Viena Blues Spring Festival 2018.
Componența Marius Dobra Blues Band: Marius Dobra (voce, chitară), Roman Kovacs (chitară bass), Matthias Ihrybauer (clape) și Martin ”Schutzi” Wagner (tobe).
Biletele sunt disponibile pe platformele: iabilet.ro, blt.ro și eventim.ro. Informații despre artiștii invitați, precum și mesajele lor către fanii din România, puteți regăsi pe pagina festivalului, la link: https:// blues-in-the-garden-festival.ro/