5 noiembrie 2024

Prefectul respinge acuzația ca ar fi declanșat controale numai la primăriile PSD

După ce deputatul Costel Dunava l-a acuzat ca a început vânătoarea de primari social-democrați, în urma acțiunilor Gărzii de Mediu care a amendat cinci primării cu edili PSD, prefectul județului reacționează, și respinge aceste acuzații.

Leonard Bulai susține că acțiunea de control din ziua de 11 iunie 2021, în colaborare cu Garda de Mediu Bacău, a avut loc după ce instituția de mediu a primit o sesizare punctuala de la fața locului.



Anterior acestei acțiuni, Garda de Mediu a efectuat și alte astfel de controale, în urma unor semnale primite de la cetățenii din localitățile Nicolae Bălcescu, Sărata, Sascut, Tg. Trotuș.

Prefectul dă de înțeles că dacă primăriile controlate au primari PSD, acest fapt ar fi doar o coincidență. „Faptul că toate aceste primării sunt conduse de primari PSD nu a cântărit în nici un fel la momentul la care s-au efectuat controalele de către comisarii Gărzii de Mediu Bacău.

Aceștia au acționat în conformitate cu legislația în vigoare, realizând verificările ce se impuneau. Nu se poate vorbi despre nici o «vânătoare de primari PSD», iar amenzile aplicate au fost în cadrul legal”, a precizat prefectul Leonard Bulai, care anunță că acest gen de controale va continua.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri