Ce jale s-a lăsat peste țară odată cu vestea că vestita cascadă Bigar s-a surpat. Mai era puțin și se cerea doliu național, intervenția ONU și obișnuita plângere la DNA. Mai mult, un „activist de mediu” pune cărbune pe foc și spune că din cauza unei păstrăvării din amonte care ar fi luat apa cascadei s-a prăbușit bijuteria.
Acum, despre bijuterie, ce să spun?! Imaginile prelucrate artistic în photoshop arată magistral. Când crești timpul de expunere ca să prinzi apa ca o mătase, apoi lucrezi la contrast și la culori ca să faci verdele mai verde și apa cât mai albastră, efectul este feeric. Când te duci la fața locului să vezi feeria, îți dă cu virgulă. Parcă nu arată ca-n poze. Ei, n-ai nimerit matale ziua care trebuie, e ba prea înnorat, ba prea mult soare, mai vină și altădată ca să te convingi!
Cât despre pastravarie, e cam greu să dai vină pe ea că a distrus un monument al naturii la 33 de ani după ce a fost amenajată, inclusiv cu o lucrare de captare pe izvorul care alimenta și cascada. Dar, hei! Multă lume știe, puțină lume cunoaște. A fost suficient să se aprindă fitilul. Deși, hai s-o luăm științific: un debit prea mare al apei ar fi împiedicat depunerea calcarului, deci cascadei i-ar fi fost mai bine cu un debit mai mic.
După ce s-a aflat că s-a surpat cascada Bigăr, au fost unii care boceau că de ce nu s-a intervenit, de ce nu s-au pus niște proptele, nenorociților și corupților care sunteți! Trebuiau coborâți niște curajoși care să sprijine cu niște popi bucata de calcar ca nu cumva să se rupă sub propria greutate! Dacă nu s-a făcut asta e numai și numai din cauza corupției și a delăsării, ni s-a spus.
Cascada aia se află într-un parc natural. Ideea parcurilor naturale este ca totul să fie lăsat așa cum este, fără intervenția omului. Nici lemnul nu trebuie exploatat, nici măcar trunchiurile date jos de furtună. Pentru că asta înseamnă natură. Fără intervenția omului!
E destul de greu de înțeles, însă, pentru unii.
