25 noiembrie 2024

Cu minciuna în vârf de băţ

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când citesc declaraţiile politicienilor, dar mai ales ale prim ministrului, mă strânge în spate, mă ia cu ameţeli, trebuie să mă aşez undeva, să nu mă prindă vreun infarct nepregătit. Cauza, cauzele, că sunt mai multe, vin din nesimţirea şi pierderea oricărui simţ al măsurii, al onestităţii şi respectului faţă de populaţia avidă de veşti bune.

Inflaţia de asemenea sforăitoare declaraţii a crescut vertiginos de la instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Câţu, ai cărui reprezentanţi îşi fac un titlu de onoare, chiar de glorie din a minţi cu neruşinare la fiecare frază şi procent care le ies din gură. Ceea ce uită prim ministrul, miniştrii, liderii de partide este că, peste 65 la sută din populaţia matură ştie să scrie şi să citească, iar mai bine de 40 la sută dintre aceştia ştiu şi pot analiza şi corela orice informaţie, apelând la mai multe surse de informaţii. Şi numai acest calcul ar trebui să-i sperie pe actualii guvernanţi. Am vrut să zâmbesc, după car m-a apucat furia când am citit ultima gugumănie, pe post de mesaj angajant al lui Florin Câţu: România înregistrează cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.



Omul ăsta este venit de pe altă lume!, mi-am zis, la prima lectură, după care, revenind pe text am realizat că autorul este pornit rău la vale, arogant şi depăşit de situaţie. Şi nu-i singular incestul, la fiecare opt ore emană câte o asemenea gogoriţă, menită să acopere dezastrul din economie, din învăţământ, sănătate, infrastructură, agricultură, comerţ, bani, credite, importuri, pensii, salarii, investiţii, domenii care au în spate cifre, procente, deloc încurajatoare.

Și poporul îl crede, nu se revoltă, nu iese în stradă, o mulţime tăcută, abulică, cu reacţii alcoolizate prin dughenele redeschise. Până acum spuneam că România merge în virtutea inerţiei, acum şi acest lucru a fost deturnat de actuala coaliţie de guvernare, care se acoperă în fiecare zi de ridicol, etalând nu doar lipsa de informare, ci, îndrăznesc să afirm, neputinţă şi lipsă de patriotism. Şi e puţin spus.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014