Eseist, poet, publicist, disident politic: Dorin Tudoran. Hărțuit de Securitate, de ciripitorii din breasla scriitoricească, îi cere lui Ceaușescu respectarea dreptului la emigrare, argumentând: „Ca scriitor, cetățean și părinte m-am convins definitiv că între credințele mele cele mai profunde despre Om si Drepturile sale inalienabile, Libertate și Democrație, Dialog și Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și Educație, Patriotism și Sacrificiu etc. și realitățile românești de azi există o prăpastie de netrecut”. În 1985, autoritățile comuniste cedează. Dorin Tudoran se stabilește în S.U.A., unde-l regăsim și azi. Voce morală de excepție, își continuă prezența și în publicistica românească. Sobru, cu bisturiu carteziano-poematic, fără otrăvuri în cerneluri, frate de cruce în atitudini cu verticala lui Brâncuși, schițează în orice discurs portretul obiectiv al unei Românii care nu poate evada din marile sale tristeți.
Zile trecute, într-o mărturisire pe care i-o făcea lui Liviu Antonesei, alt elevat spirit disident înfrățit cu Strigătul civic, justificându-și retragerea dintr-un proiect literar românesc, ofta estetic și fără echivoc: ,,Pentru mine spiritul de echipă și spiritul de gașcă (uneori chiar de haită) nu sunt unul și același lucru. Cine nu vede diferența dintre team up și gang up riscă să devină un gășcar. Este o ipostază pe care o detest profund”.
Mutatis mutandis, mi-am zis că asta se petrece (și) la nivel politic în România. Gang ap este vedeta mocirlei politice. N-avem, la nivel central și local, partide, ci găști. Doctrinele politice (unele chiar ispititoare în teorie) au devenit, în practică, un fel de manuale de sfidare a cetățeanului onest, de gangsterism cu sclipici… democratic. Atunci când privești către ruinătorii cotidieni ai unor înjghebări politice naționale și locale, te lovește un damf de cumetrie mafiotă.
