Cel mai mare proiect care va fi derulat în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, în următorii ani, va fi Extinderea Blocului Materno-Infantil. Practic, aici se va construi o clădire nouă, de 6 etaje. Valoarea aproximativă a investiției este de circa 55 de milioane de lei (cu tot cu TVA), bani de la Ministerul Sănătății, Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local Moinești. Noua aripă a unității medicale va avea o suprafață utilă de aproximativ 5.700 mp și va cuprinde secţiile Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie, ATI, compartiment Chirurgie pediatrică, Neonatologie și Laborator clinic. În acest fel se va realiza integrarea secțiilor dedicate îngrijirii copiilor pentru toate grupele de vârste în aceeași incintă. Noua clădire va dispune și de spații administrative, dar și de un Helipunct, autorizat de Autoritatea Aeronautică, ce va fi amenajat deasupra construcției. Această investiție va constitui și o oportunitate pentru reorganizarea spațiilor rămase libere la nivelul secțiilor / compartimentelor / serviciilor spitalului, dar va duce și la creșterea numărului de spații medicale care vor oferi servicii medicale puse la dispoziția potențialilor beneficiari.
Durata totală de realizare a proiectului este estimată la 48 de luni calendaristice, din care durata lucrărilor de execuție, la circa 30 de luni calendaristice.
Investiții în ultimii ani
Spitalul Municipal de Urgență Moinești a beneficiat de investiții în infrastructură, dotări și reorganizări de secții /compartimente /servicii în fiecare an, în toate specialitățile medicale, cu fonduri alocate fie din venituri proprii, fie din subvenții de la bugetul de stat și bugetul local, prin sponsorizări și donații, dar și din fondul de dezvoltare al spitalului constituit în acest sens. Unitatea medicală este dotată cu aparatură şi dispozitive medicale de la computer tomograf (CT) și aparat de rezonanță magnetică-nucleară (RMN), aparate de radiologie performante, până la truse de laparoscopie, staţie de sterilizare, analizoare de hematologie, analizoare de biochimie, aparate de anestezie, ventilatoare, stație centrală de monitorizare, ecografe doppler, EKG, electroencefalografe, incubatoare, holtere, defibrilatoare, cistoscop, electrocautere, aspiratoare chirurgicale, mese de operație etc.
În timp, în cadrul spitalului s-au realizat proiecte ample cu finanțare din fonduri externe și prin parteneriate cu instituții locale. Cele mai importante sunt:
● transformarea parțială a spațiului din Ambulatoriul de Specialitate în Secție de Obstetrică-Ginecologie;
● modernizarea Ambulatoriului Integrat;
● reabilitarea dispensarului TBC;
● extinderea și modernizarea Compartimentului de Primire Urgențe;
● înființarea Compartimentului de Recuperare medicală cardiovasculară;
● amenajare de platformă heliport;
● extinderea și modernizarea sălii de kinetoterapie;
● recompartimentări și intervenții interioare la nivel 2 al clădirii Spitalului Municipal de Urgență Moinești în vederea amplasării unui RMN, achiziționat ulterior;
● extinderea de spații spitalizare și echiparea acestora cu aparatură de înaltă performanță;
● reabilitarea blocului operator aseptic cu îmbunătăţirea performanţei echipei medicale în sala de operaţie, respectarea și alinierea la standardele de calitate, creşterea confortului în mediul spitalicesc;
● dotarea ambulatoriului spitalului pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu și de urgență pentru populația județelor Vaslui, Bacău și Neamț;
● dotarea cu echipamente medicale, inclusiv, anul trecut, a echipamentelor speciale și sistemelor medicale necesare pentru protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19.
Un spital fără arierate
Raportul de activitate clinică la nivelul unităţii, ajută managementul în fundamentarea deciziilor de ordin financiar, cu impact în eficientizarea activităţii medicale. Urmare a evaluării economico-financiare Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti (SMUM) nu a înregistrat în niciun an arierate. Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, clasificat gradul III, acreditat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, dispune de o structură complexă de specialități, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament și accesibilitate pentru teritorii extinse pe o rază de 50 km, cu o populaţie de aproximativ 150.000 persoane. Prin activitatea sa, SMUM este implicat în coordonarea şi organizarea asistenţei medicale de urgenţă din zona de N-V a județului Bacău, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în supravegherea şi evaluarea situaţiilor cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, asigurând rezolvarea majorității cazurilor critice. Profilul de „urgență” al SMUM este caracterizat prin adresabilitatea populației la serviciile medicale pe care le furnizează. Pe lângă funcţia de asigurare de îngrijiri medicale populaţiei, atât curative, cât şi preventive, SMUM constituie şi un centru de completare a pregătirii profesionale pentru doctoranzi, medici rezidenţi şi pentru asistenţii medicali.
Structura organizatorică
În ultimii ani, s-a observat o creștere a adresabilității către Spitalul Municipal de Urgență Moinești, argumentată de prestarea serviciilor medicale către asigurați, din care 18,3% din municipiul Moinești, 69,1% din judeţul Bacău, 12,5% alte judeţe și 0,02% din alte state.
Spitalul Municipal de Urgență Moinești dispune de:
• spitalizare continuă – cu 414 paturi, organizată în 5 secții (medicină internă, A.T.I., pediatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie), 36 compartimente (diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, nefrologie, geriatrie și gerontologie, reumatologie, hematologie, oncologie medicală, dermato-venerologie, alergologie și imunologie clinică, endocrinologie, neurologie, cardiologie, R.M.F.B., chirurgie laparoscopică, arși, ORL, oftalmologie, neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie orală și maxilo-facială, chirurgie vasculară, urologie, ortopedie-traumatologie, obstetrică patologică, neonatologie, prematuri, terapie intensivă neonatologie, recuperare medicală ortopedie-traumatologie, îngrijiri paliative, gastroenterologie, psihiatrie, primire urgențe, recuperare medicală cardiovasculară, recuperare neurologică, boli infecțioase, pneumologie, recuperare medicală respiratorie);
• spitalizare de zi – cu 20 paturi;
• ambulatoriu integrat – cu 34 de cabinete de specialitate din toate specialitățile medicale, care acţionează foarte mult spre latura profilactică, fapt care permite să se depisteze boli în stadii incipiente.
La acestea se adaugă SPIAAM (Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale), laboratorul de analize medicale, laborator de radiologie și imagistică medicală – CT, RMN-, serviciul de management al calității, serviciul de anatomie patologică, laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie, dispensarul TBC, compartimentul de endoscopie, farmacia, blocul operator, unitatea de transfuzie sanguină, sterilizarea și aparatul funcțional.
13.192
Spitalul Municipal de Urgență Moinești a efectuat numai anul trecut 13.192 de servicii de spitalizare continuă, din care 11.929 (90,43%) aferente pacienţilor acuţi, urgenţe medico-chirurgicale și patologie COVID-19 (atât pentru pacienţi cu suspiciune de boală, dar și pacienţi confirmaţi prin testare PCR sau antigen pozitiv), spitalul funcţionând cu 4 paturi de Terapie Intensivă COVID-19. La acestea se adaugă alte 1.263 spitalizări pentru pacienții cronici (9,57%) și 20.642 de spitalizări de zi.
În prezent, în Spitalul Municipal de Urgență Moinești lucrează 106 medici (primari, specialişti, rezidenţi), 28 de persoane din categoria personalului superior, 222 de asistenţi medicali, 110 persoane din structura personalului auxiliar și 34 TESA (personal tehnic, economic, socio-administrativ), 46 de muncitori și personal de deservire.
Nivelul profesional al personalului este menţinut prin participarea permanentă a medicilor la programe de specializare şi perfecţionare, conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale.
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești:
„Prin acest proiect de extindere și modernizare a infrastructurii spitalului la standarde europene urmărim, în primul rând, asigurarea unei asistenţe medicale de calitate care să corespundă și Programului cadru de conformare, în special pe spitalizările continue, dar și o reacreditare de gradul II de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. Urmărim, de asemenea, satisfacţia nevoilor şi aşteptărilor pacienţilor, dată fiind și adresabilitatea din ce în ce mai mare, dar și patologia actuală a populației zonei. Anual, în Spitalul Municipal de Urgență Moinești se fac peste 98.000 de consultații și se înregistrează circa 16.000 de spitalizări de zi și în jur de 14.000 de spitalizări continue. Practic, prin această nouă investiție va crește numărul de spații medicale care vor oferi servicii medicale puse la dispoziția potențialilor beneficiari. Dorim să asigurăm astfel servicii medicale consistente și uniforme, cu rezultate performante în limitele bugetului, dar și să îmbunătățim sistemul de sănătate cu viteza cerută de societate și de organismele guvernamentale. Apreciez susținerea şi implicarea întregului colectiv din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Merită să primească mulţumirile şi recunoștința pentru tot ceea ce a întreprins atât în asigurarea asistenței medicale de urgență (CPU), cât și în această perioadă de grea încercare, pentru limitarea efectelor coronavirusului. Rezultatele de excepţie obţinute de-a lungul anilor sunt dovada importanţei pe care acest colectiv o acordă calităţii, diversităţii şi inovaţiei serviciilor medicale, ce reprezintă un pilon al activităţii noastre şi un factor important în dezvoltarea acestuia, Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti fiind singura instituție care în această perioadă a depășit numărul și valoarea serviciilor medicale contractate.”