27 noiembrie 2024

Criza si la dializa

Banii s-au terminat in septembrie

Incepând din aceasta luna, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau nu mai are bani pentru bolnavii care au nevoie de dializa. La ultima rectificare, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a alocat judetului Bacau o suma prea mica. Aceasta nu a acoperit decât cheltuielile lunii septembrie. In evidentele medicilor sunt peste 200 de pacienti cu insuficienta renala, a caror viata depinde de dializa.



Rectificarea bugetara primita de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) a venit cu vesti proaste pentru furnizorii medicali de hemodializa si dializa peritoneala. Fondurile alocate sunt cu mult sub necesar, raportat la numarul de bolnavi carora le ofera servicii medicale. „Pentru hemodializa si dializa peritoneala s-au primit 495.000 lei si se acopera doar consumul pe luna septembrie”, a declarat Alla Iuga, director Relatii contractuale la CJAS Bacau. Spitalul Judetean de Ugenta (SJU) Bacau este unul dintre furnizorii publici de servicii medicale implicati in programul de dializa, chiar daca numarul pacientilor deserviti este destul de mic. „Noi avem intre 9 si 14 pacienti pe luna, a explicat Dan Stoica, managerul SJU. Este vorba despre pacienti care, pe lânga insuficienta renala au si alte boli si necesita diverse tratamente.”

Sute de bolnavi dependenti de dializa

In judetul Bacau sunt in evidenta in jur de 250 de pacienti dependenti de dializa. Cei mai multi sunt tratati de furnizori medicali privati aflati in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate. Din pacate, spitalele publice nu ar putea interveni in caz de criza. „Noi nu am putea asigura aceste servicii decât pentru 1 sau doi pacienti, ne-a declarat dr. Valerica Ciobanu, directorul medical al SJU. Ca atare, este foarte importanta o noua rectificare bugetara.” Pacientii cu insuficienta renala nu se pot abate de la programul de dializa fara a-si pune viata in pericol. In aceste conditii, suplimentarea fondurilor poate fi considerata o urgenta majora. „Noi vom informa Casa Nationala de Asigurari de Sanatate despre aceste situatii (mai sunt si alte domenii ale asistentei medicale deficitare, n.r.), a declarat directorul de relatii contractuale al CJAS. Speram sa avem un raspuns favorabil si sa se suplimenteze fila de buget.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014