Când am intrat in camera, barbatul parea ca ingenuncheaza, cu spatele la usa, intr-o postura amintind de rugaciune sau de meditatie. Capul usor aplecat in fata, palmele intoarse in sus, pe genunchi. Medicii numesc pozitia aceasta a mâinilor „supinatie”, din latina, unde insemna aplecat spre spate, jumatatea unui ritual de invocare a divinitatilor. Partea in care astepti un raspuns. Partea in care ceri ajutorul zeilor a dat numele pozitiei opuse: pronatia mâinilor, palmele indreptate in jos. Ionel Andronic poate savârsi intregul ritual – isi poate roti antebratele si incheietura mâinii. Dar i-au trebuit doi ani pentru asta.
La doar 34 de ani, Ionel Andronic e un exilat ce incearca sa-si recâstige regatul. Un accident stupid l-a paralizat de la gât in jos. Dar nu a cedat nicio clipa. De doi ani de zile se razboieste cu trupul sau si ii cucereste, zi dupa zi dupa zi, lanurile de miofibrile si cararile de mielina. Teatrul sau de razboi – doua saltele de lâna, suprapuse, scarmanate de pisoi, intr-o casuta de pe un vârf de deal, in satul Orbeni. Un razboi de uzura, ce va dura inca multa vreme, dus cu tenacitate si cu speranta in suflet. E multa noblete in confruntarea aceasta, si multa caldura in ochii caprui ai barbatului. Nu, nu caldura – sunt vâlvatai de foc.
Un accident stupid inainte de nunta
Ionel si Teodora s-au cunoscut in Italia, unde erau la munca. Teodora e din Falticeni, a stat ani buni in Bucuresti, se aude in vorba ei. In 2010, dupa ce a murit si batrânul Andronic, s-au hotarât sa se intoarca la Orbeni, sa nu ramâna gospodaria de izbeliste. Intorsi in iulie, au stabilit nunta pe 21 august. Erau fericiti. „Trebuia sa plec la mare, in concediu, o saptamâna. Luni a venit la mine baiatul si m-a intrebat când plec. A spus «A, foarte bine, sâmbata dimineata vin la dumneavoastra sa ne casatorim!» I-am spus ca o sa fiu ocupat cu bagajele, dar a insistat si am acceptat. Vineri, insa, a venit sotia si mi-a spus ca s-a intâmplat nenorocirea… Pâna la urma s-au casatorit, anul trecut”, a povestit Viorel Fantu, primarul din Orbeni.
Cu doua zile inainte, pe 19 august, Ionel a plecat in padure cu mai multi prieteni, sa aduca ramuri de brad, sa impodobeasca poarta miresei sale. S-a rupt creanga sub el, s-a pravalit la pamânt. Era intuneric, ceilalti flacai s-au speriat ca nu vine ambulanta la ora aceea tocmai in Orbeni, l-au urcat repede in caruta, sa-l aduca acasa. In cadere, ultimele doua vertebre din zona gâtului i-au alunecat nefiresc, au atins maduva spinarii si l-au exilat din trup: verdictul de paralizie a fost o lovitura teribila pentru tinerii care se pregateau sa-si uneasca vietile.
Lunga cale inapoi
Ionel a fost operat la Spitalul de Neurochirugie din Iasi, care i-au refacut vertebrele zdrobite. Dupa trei saptamâni in care nu reusea sa respire normal, doctorii au incetat sa-i mai acorde sanse. L-au trimis la Bacau. Sa fie mai aproape de casa. Cât o mai fi. Si la Spitalul Judetean de Urgente medicii au fost initial sceptici: daca nu incepe sa respire cum trebuie in 3 zile, nu scapa. A scapat, iar lunga cale inapoi a inceput. A fost imobilizat la pat timp de 6 luni. Apoi a reusit sa stea in sezut, sau in genunchi. Foarte repede. Dupa noua luni a reusit sa renunte la sonda urinara – miraculos de repede, medicii ii dadeau cel putin un an si jumatate. Mici batalii câstigate, care le-au dat sperante. „Din punct de vedere chirurgical, e rezolvat, dar a fost intr-o situatie foarte grava. Pentru ca muschii respiratori erau paralizati, viata ii era in pericol. Apoi existau riscuri multiple, de infectii, escare. Dar a trecut peste perioada critica, foarte bine si foarte repede. A fost foarte bine ingrijit, sotia lui e demna de toata admiratia. Se poate recupera, dar este nevoie de mult timp. El isi face exercitiile cu constiinciozitate. Din punct de vedere neurologic este un caz fericit”, a povestit dr. Vlad Bucur Buburuzan, de la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului Judetean.
Impreuna, la bine si la foarte greu
Teodora are 31 de ani. E tunsa scurt, baieteste. Zâmbeste usor, si ochii i se maresc pe masura ce intelege ca vrem sa o ajutam. E singurul om pe care Ionel il mai are pe lume. Nu doar ca nu l-a parasit dupa accident. La un an si o zi, pe 20 august 2011, secretarul primariei si parintele din Orbeni au venit la ei acasa si i-au cununat sub bolta de vita. Ionel poarta verigheta pe degetul mijlociu, ca-i e prea larga. „N-a putut sa o probeze”, spune Teodora, iar glasul ei e modulat de o mica bucurie pe care o poarta in suflet.
In casa parinteasca din Orbeni, traiesc din pensia lui de 293 de lei lunar doi oameni, doi pisoi si doi catei. La inceput, Teodora a primit indemnizatia de insotitor de la Primarie – venea cu intârzieri, s-au indatorat. Nu poate lucra in Bacau pentru ca Ionel are nevoie permanenta de supraveghere – nu poate ramâne singur mai mult de o ora, trebuie hranit, ii trebuie apa, amorteste. Pisoiul ii poate tine de urât, il copleseste cu tandretea lui de pui, se urca pe el si il imbie la joaca. Ionel il mângâie usor, cum poate, cu mâna lui calda si mica, si zâmbeste. Dar nu se poate baza pe mica felina. Doar pe sotia sa.
Teodora are deja probleme grave de sanatate. Dr. Buburuzan i-a spus ca trebuie sa se menajeze, coloana vertebrala i-a fost afectata, poate ajunge ca Ionel. „Dar cum sa fac, daca trebuie sa-l ridic de atâtea ori in fiecare zi?!” Ochii i se inrosesc, dar nu plânge. Nu are timp de plâns, nu are timp de ea, nu are timp decât pentru Ionel. Niciodata nu a pronuntat cuvântul „sacrificiu”. Ea are grija si de gospodarie. Când am ajuns, era cocotata pe bolta de vita, intr-o pozitie precara. Creste pasari, vinde oua si carne. Au cumparat 3 purcelusi, sa-i vânda inainte de Craciun. Lucreaza de una singura bucata de pamânt ramasa de la parintii sotului – lumea se mira, e singura femeie care lucreaza la câmp, niciodata nu plateste pe nimeni sa o ajute. Dar nu sunt bani pentru ajutoare. Anul acesta nu au lemne pentru iarna. Vecinul care le-a dat anii trecuti le-a spus cu parere de rau ca pur si simplu nu mai poate, nu isi mai permite. Dar nu asta o ingrijoreaza, ci faptul ca sotul ei nu isi permite tratamentul de recuperare.
Lupta cu paralizia
Sunt sanse pentru Ionel. Nu sunt doar sperantele unor tineri loviti de soarta, medicii confirma ca ar putea sa-si foloseasca mâinile, sa mearga, sa redevina un barbat intreg. „Va ramâne cu un deficit, dar va putea sa-si foloseasca si mâinile, si picioarele. Astfel de situatii dureaza in functie de cât munceste pacientul. Ionel Andronic are o vointa extraordinara, este cu adevarat impresionant. Se va recupera, dar in timp. Este in evolutie si trebuie ajutat”, spune Loredana Ghidalovici, de la SJU Bacau, kinetoterapeutul care il indruma pentru recuperare.
Ar trebui sa faca sedinte de recuperare si fizioterapie lunare, dar banii nu le-ar putea ajunge. Casa de Asigurari ii asigura doua sesiuni de fizioterapie gratuita in fiecare an. Anul acesta a fost de doua ori la Iasi, si a incercat o data la Bacau. Dar nu i-au ajuns banii decât pentru 6 sedinte din 10. S-au intors acasa.
Doctorii i-au recomandat sa continue acasa exercitiile de recuperare. Si-a injghebat un aparat care sa-l ajute sa stea in picioare, din câteva scânduri, bucati de burete si cârpe, si l-a fixat de gard. Face exercitii pentru antebrate si mâini, cu un flexor de cauciuc. Atât isi permit. Ar avea nevoie de mai multe aparate – o saltea de gimnastica, un spalier, un aparat multifunctional, care sa-i intareasca musculatura, si un electro-stimulator, care sa-l ajute sa-si refaca nervii si sa preia controlul asupra masinariei naravase. Nu sunt scumpe, dar sunt peste puterile lor, si nu au gasit pe nimeni sa-i ajute. De o luna de zile, doctorita din sat a plecat in concediu si i-a lasat Teodorei laptopul ei – sa intre pe internet, sa caute ajutor. A scris mai multe mesaje, fara niciun raspuns. „I-am scris si lui Gigi Becali”, spune ea, lasând privirea in jos. Dar stie ca exista oameni cu sufletul mare. Doar ca n-au auzit inca de zbaterea sa si a lui Ionel. Si spera, amândoi.
Când ne pregateam sa plecam, a incercat sa ne conduca, in felul sau, de om care nu accepta infrângerea. Nu pot sa imi imaginez cât efort face barbatul acela paralizat sa isi coboare trunchiul inainte, de pe genunchi, apoi sa pivoteze pe cap si sa se intoarca pe-o râna, intins, in doar câteva secunde, numai cu ajutorul unor brate semi-inerte. Doar a icnit scurt, de vreo doua ori. Nici broboane de transpiratie, nici vocea taiata. Figura ii era luminoasa, spera sa plecam cu povestea lui si sa revenim cu vesti bune. I-am strâns mâna – stiam ca va reusi. Era calda, si moale, si lipsita de forta, si policarul nu a putut sa-mi cuprinda degetele. Dar am simtit o vibratie, o unda, ecoul unei forte colosale, transmisa defectuos prin muschii si nervii bratului, insa clocotitoare in mintea si inima lui Ionel Andronic.
Mihai Nesu, „Bichonul” cu vointa de fier
Medicii curanti subliniaza similaritatea cazurilor lui Ionel Andronic si Mihai Nesu. Fostul fundas stânga de la Steaua Bucuresti si FC Utrecht a suferit o accidentare grava in timpul unui antrenament, pe data de 10 mai 2011, când s-a ciocnit de un alt jucator al formatiei olandeze care a cazut peste el si i-a fracturat coloana cervicala. Dupa o operatie care a durat 5 ore, Nesu a ramas paralizat de la gât in jos. La scurt timp a reinceput sa vorbeasca, apoi si-a recapatat partial controlul asupra bratului drept. De atunci lupta pentru a-si recâstiga trupul. În februarie 2012 a inceput sa poata misca si mâna stânga. Plecat la o clinica de recuperare din California la inceputul lui mai, filmul pe care l-a difuzat in luna august, in care reusea sa foloseasca o bicicleta pentru mâini, a impresionat intreaga lume. Ca si fotbalistul român, Ionel Andronic are o vointa de fier si vrea sa lupte pentru a-si recâstiga trupul si viata.
Cei care doresc sa il ajute pe Ionel Andronic pot contacta redactia Desteptarea, la adresa de email redactie@desteptarea.ro sau la numarul de telefon 0745.238.118.
