Întrebat, acum câțiva ani, ce părere are despre noul său președinte, un politician francez a răspuns fără ezitare: „Eu nu l-am votat, dar acum este și președintele meu și îl voi trata cu respect!”. O asemenea opinie ar trezi, la noi, tot felul de comentarii, dar mai ales afirmații cu valoare de huiduieli. Clasa politică a cam scăzut în ochii românului.
Nici eu nu mă mai uit cu simpatie la „clasa politică”, chiar dacă pe undeva, pe acolo, au ajuns și unii dintre cei pe care îi cred prieteni sau măcar îi simpatizez. Unii politicieni au făcut lucruri bune, dar am și asistat la atâtea situații în care politicienii s-au făcut ba de râs, ba de plâns, iar situația în care a ajuns acum țărișoara noastră nu prea mai lasă loc optimismului, speranței.
Politicienii nu sunt singurii de pus la zid. Mulți alții intră în aceeași oală. Dar, în mediul politic viețuiește dihonia mai mult ca în altă parte și nu cred că va pleca de acolo vreodată. Să fim înțeleși, nu doar în politica de la noi. Se întâmplă peste tot în lume, oricât de bună s-ar crede această lume.
La noi, însă, dihonia scoate în aceste zile capul din nou. Pentru că partidul principal din alianța aflată la putere se pregătește de alegeri. Cine candidează? Cine va fi alesul? Răspunsurile la aceste întrebări împart, ca întotdeauna, apele: unii sunt cu unii, alții sunt cu alții. Nu spun cine cu cine, persoane importante!
Dar cei care se hârâie acum pe față cu cei pe care îi numesc „colegi” sunt chiar cei care conduc țara, de la diferite nivele. Sunt oameni care ar trebui să strângă rândurile, să facă un singur trup pentru țara pe care o au pe mână. Între ei a intrat, însă, dihonia. Și dacă se dau ba cu un candidat, ba cu altul, înseamnă că se pot chiar dușmăni între ei. Or aceasta duce la un fel de dezbinare, care numai a bine nu face.
Are dreptul fiecare să gândească așa cum crede de cuviință, dar în politică dihonia scoate colții și e periculoasă!
