15 noiembrie 2024

Elevii de la „Spiru Haret” au petrecut în avans ziua de 1 iunie cu polițiștii și jandarmii băcăuani

Chiar dacă vremea a fost închisă și răcoroasă, atmosfera a fost fierbinte astăzi în curtea Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”, acolo unde au „descins” efective importante de polițiști și jandarmi.

Totul a fost organizat de conducerea instituției de învățământ în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Bacău, Gruparea Mobilă de Jandarmi și Inspectoratul Județean de Jandarmi Bacău.



În acest fel, polițiștii și jandarmii băcăuani le-au făcut un cadou elevilor școlii cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor. Astfel, apărătorii au desfășurat activități cu copiii, cea mai impresionantă fiind cea cu câinii de serviciu. Foarte apreciate au fost și tiroliana montată în curtea școlii dar și prezentarea armamentului din dotarea jandarmilor. Celor mici le-au fost luate și amprentele după care au primit legitimații de jandarm pentru o zi.

„Acești copii au suferit timp de un an și chiar au simțit lipsa unor astfel de activități. Fiind în preajma zilei de 1 Iunie, ne-am gândit să facem această activitate, împreună cu Poliția și Jandarmeria. Atât copiii cât și noi, am simțit nevoia să socializăm, pentru că dacă am suferit ceva în ultimul aproape un an, de asta am suferit. De lipsa de empatie, de socializare. E greu să fii empatic având un monitor în față. Noi vom încerca să mai facem și alte activități similare până la sfârșitul anului școlar”, a declarat prof. Codrin Ciuchi, directorul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014