Poarta Otomană. Înalta, Sublima… Magnetul care-i atrăgea pe cărătorii de peșcheș către sediul sultanilor. Uneori, totul devenea o competiție internă dură: cine oferea peșcheșul mai mare avea asigurat caftanul domniei pe plaiurile mioritice străbune. Făceau sluj prin mahalalele Constantinopolului poftitorii noștri de tron, până când vreun aga mai mărunțel își făcea timp ca să-i lase să îngenuncheze în fața sultanului, pentru a participa la licitația pentru tron.
Apoi, porțile s-au schimbat. Între ele, Poarta Kremlinului a devenit foarte atractivă. Dej, supranumit Vulpea sau Machiavelli din Carpați, deși n-a făcut multă vreme un gest fără aprobarea lui Stalin sau a lui Hrușciov, a fost nevoit să aștepte o zi întreagă la Ungheni, până când a primit aprobarea de a porni către o audiență la noua Înaltă Poartă. Bașca timpul de stat la coada audiențelor din Moscova.
Știu: unii iubitori de informație istorică doldora de un anumit gen de patriotism se vor supăra în fața acestei perspective care face „vedetă” din slugărnicia în fața Prea Înaltelor Porți. Acum, în sfârșit, am părăsit acest tip de slugărnicie. Din păcate, l-am înlocuit cu un alt tip de umilință: cea din fața Înaltelor Uși; de la Bruxelles, Washington etc. Umflându-și pieptul, alde Cîț(u)& comp. vin voioși de la Înalta Ușă din Bruxelles cu decizii de amputare a pensiilor, salariilor, de mărire a vârstei de pensionare și caută febril soluții de rezolvare. De la Înalta Ușă Washington, via NATO, unde ruginesc niște vechituri de avioane belicoase, sosesc, semnate în regim de urgență, contracte de achiziționare care fericesc flota noastră slujitoare de pace. Temenele jenante sunt făcute și la Înalta Ușă de la Berlin. Dacă funcționarii au, de regulă, cotiere, ca să-și protejeze vestimentația împotriva uzurii, președinții noștri, miniștrii etc. ar trebui să-și pună niște genunchiere speciale, ca să nu le fie destrămați prea mult pantalonii de exercițiul îngenunchierilor.
