Strada Salciei nu a facut exceptie nici la aceasta ploaie. Desi nu a turnat cu galeata ca altadata, a fost suficient ca strada sa se umple din nou de apa. Nu este nici prima, nici ultima data, spre dezamagirea celor care locuiesc acolo.
Prima ploaie mai serioasa dupa seceta cumplita din aceasta vara s-a simtit mai din plin pe strada Salciei. Este una din arterele in mod frecvent inundate imediat ce ploua putin. Asa s-a intâmplat si luni când din nou gropile s-au umplut de apa. Pentru locuitorii de pe aceasta strada, nu mai este o noutate. „Nici nu poti merge când ploua. Dar ce, o face? Primarul nu o face”, spune resemnata Leonora Chiriac. „Asa este mereu când ploua, mai rau ca nu pot merge in gradina, nici pe strada. Acum s-a mai uscat ca a fost seceta, dar când ploua si ninge… Si când au fost zapezile alea mari, nu au venit. Suntem ai nimanui. E o bucatica de strada, dar nici pe asta nu au facut-o”, mai spune femeia.
Astfel de episoade sunt frecvente. O ploaie torentiala a blocat total strada nu mai departe de luna mai. Fara cizme de cauciuc oamenii nu au iesit din curte. „Eu m-am incaltat cu cizme de guma ca sa duc copilul la gradinita! Nu pot sa-l duc când ploua. Au spus ca se va face, se va realiza, dar când? Numai vorbe goale! Noi asteptam, dar pâna când? De vreo trei-patru ani tot asteptam”, spunea atunci suparata Lucretia Puscuta.
Cereri pentru canalizare si asfaltare s-au depus nenumarate la Primaria Bacau. Din pacate, nu le-a venit rândul acestor cetateni sa fie serviti de municipalitate. Poate la viitoarele alegeri.