La trei decenii de la căderea comunismului, încă ne mai facem un titlu de glorie din a fi anticomuniști. În lipsa de alt proiect, îl mestecăm și remestecăm pe acesta, fără să ne gândim (sau poate că asta e și ideea) că permanenta readucere în discuție a vechiului regim este contraproductivă. Și de ce spun asta?! Pentru că nu există – cel puțin până acum – o analiză obiectivă a ceea ce a fost regimul comunist românesc. Și nici nu se dorește așa ceva, pentru că e mai profitabil să menții un soi de ceață pe această problema. Și politic dar și economic. Până la urmă chiar și social.
Care este miza? De ce nu judecăm obiectiv ce a însemnat regimul comunist și de ce păstrăm doar poveștile care le convin unora? Pentru că explicarea trecutului în cheie ideologizată și nu obictivă e cea mai bună soluție pentru a menține mantrele economico-sociale și a căror chintesența este relația de tranzitivitate „comunism=protecție socială”, „comunism=rău”, deci „protecție socială=rău”.
Până la urmă, dacă vom fi sinceri cu noi înșine vom observa două lucruri majore. În primul rând, regimul comunist nu a fost același de la un capăt la altul. Și, în al doilea rând, au existat lucruri pozitive pe care ne facem că nu le vedem. Ehei, ce o să mai fiarbă orzul în unii când vor citi asta. Dar, ca să fim corecți, trebuie să spunem că, pe lângă naționalizări, arestări, condamnări, limitarea drepturilor și așa mai departe, în vechiul regim s-a dezvoltat industria și agricultura, s-au acordat drepturi care în regimul capitalist nu existau – concedii în stațiuni, învățământ gratuit, acces la servicii de Sănătate, etc.
Drept este și că, la un moment dat s-a strâns cureaua și s-a intrat într-un regim drastic de austeritate. Dar, un fiu de țăran putea face facultatea gratis dacă învăța bine, ceea ce nu se întâmpla nici înainte de 1945 și nu se mai întâmplă nici astăzi. Chiar cei care critică cel mai aprig regimul comunist au beneficiat de facilitățile oferite de regim. Acum, rostul meu nu e să laud regimul, ci doar să constat că ni se impune o ideologie conform căreia tot ce a fost înainte de 1990 a fost rău, deci trebuie șters.
Culmea este că multă lume, care n-a mai avut privilegiul unei educații bazate pe logică, acceptă această idee. Dacă un drept a fost impus in vremea vechiului regim, trebuie suprimat! Dreptul la Sănătate, de exemplu. Acum ni se spune că nu e un drept, ci doar un privilegiu al celor care pot să plătească. Educația, la fel. Încet-încet ne întoarcem la epoca de dinainte de 1945, când nu existau drepturi, dar ni se tot cântă că era mult mai bine. Dar asta este, dacă vreți, o altă ideologie vânturată de unii care au nevoie doar de slugi supuse, nu de cetățeni cu drepturi, fie ele și europene.
