6 noiembrie 2024

Vin ploile!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de vreme instabilă, valabilă până vineri seara la nivelul întregii ţări.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 21:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.



Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a ţării.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 35 l/mp.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri