27 noiembrie 2024

O partidă de șah seducătoare

Î.P.S. Teodosie n-are odihnă. După ce ne-a povățuit creștin-persuasiv din perspectiva ignorării pandemiei, a trecut la un alt subiect: femeia. În esență, Sfinția Sa ne-a explicat că femeia, ,,care a început păcatul”, trebuie să-și asume, ca pedeapsă, nașterea în dureri, dar și faptul că nu poate avea roluri importante în biserică, precum bărbatul. Ea trebuie să poarte ,,povara slăbiciunilor sale”. Dacă ați auzit șoptindu-se ici-colo despre discriminare, discursul său doldora de voluptate poate fi trimis în acest orizont. Unii, precum cei din Asociația VeDem Just, au ridicat jalba-n proțap, alergând cu ea tocmai la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Povestea începe să fie cuceritoare din punctul de vedere al rezolvării sesizării. Seamănă chiar cu o seducătoare partidă de șah. Amintind despre faptul că suntem trăitori ai secolului al XXI-lea, dar și europeni evadați din peșterile discriminării, reclamantul apreciază că sunt „discriminatorii  aceste declarații făcute de un înalt cleric român ortodox și membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” și solicită sancțiuni. Purtătorul de vorbe alese al Arhiepiscopiei Tomisului îl apără însă pe ierarh, argumentând că zisele acestuia nu sunt o „opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”. În dispută este invocată și autoritatea Sfântului Apostol Pavel, cel care, în prima epistolă către Timotei (cap. 2, v. 14) a zis că ,,femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”. Adică nu I.P.S. a stabilit acest statut al femeii. „Aceasta este o constatare a Sf. Pavel”, adaugă apărătorul I.P.S. Grea mutare pentru C.N.C.D.! Îi va da șah-mat Înalt Preasfințitului, sancționându-l pentru comiterea discriminării? Dacă da, I.P.S. va acuza instituția de blasfemie la adresa cuvântului biblic. Dacă nu, C.N.C.D. va fi acuzat de faptul că habar n-are despre esența non-discriminării contemporane. Probabil va fi o remiză; mioritică…                  



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014