Nu mai stau acum să fac teoria luării unei decizii. Toţi cei care sunt aleşi sau desemnaţi să se ocupe de destinele unui oraş, în cazul nostru, se presupune că au studiile şi experienţa necesare pentru a ocupa un post sau altul care, în esenţă şi determinant, este Decizia. Atunci când s-a prezentat în faţa alegătorilor, atunci când s-a înscris la un concurs, au pus pe masă un CV susţinător, cu elemente de ordin intelectual, profesional, moral, dublate de voinţă, capacitate de a lucra cu oamenii, cât şi de o cunoaştere aproape perfectă a „obiectului de activitate”. Văd că, astăzi, totul este politizat, funcţii, decizii, oameni, plasând la subsol studiile, CARTEA cea de toate zilele, altfel nu se explică incapacitatea, degringolada, aiureala instalate la nivelul tuturor palierelor învestite cu înalta demnitate de a decide cine, ce, cât, unde, de ce şi cu ce vrei şi doreşti să înnobilezi o comunitate.
Mi-a trecut prin minte în toamna anului trecut că Bacăul şi-a dorit o schimbare, o schimbare majoră, adevărată a elitei conducătoare, că votul va fi preponderent acordat frumuseţii oamenilor, inteligenţei, tinereţii prezumtiv încărcată şi de bunăcredinţă, moralitate, cinste, bogăţie spirituală, credinţă în puterea de a schimba, dacă nu lumea, măcar a locului şi spaţiului în care trăieşti. Aşa am crezut în naivitatea mea de om matur, care a trăit în două secole diferite, în două sisteme politice, ani buni şi ani mai puţin faşti, dar cu verticalitate şi credinţa în oameni, cei care au pus inima, sufletul, cultura, hărnicia la temelia vieţii. Mi-am zis că nu mai pot fi înşelat, că decizia mea din cabina de vot este corectă.
N-a fost să fie nici de data aceasta, dacă mă uit la ce am sperat şi ce văd: matematic, economic, social, politic – Nimic. După opt luni nu se vede nimic din ce mi s-a promis, ni s-a promis de oamenii tineri şi frumoşi! Am îndrăznit să-i las fiului meu să ducă mai departe visurile şi credinţele mele (şi ale lui) înşelate de cei cărora le-am încredinţat prin vot destinul oraşului meu. Poate el va reuşi.