Timp de două zile, 9 și 10 mai 2021, în intervalul orar 10.00-18.00, la Centrul de Afaceri și Expoziții (Calea Doctor Alexandru Șafran 145, Bacău) funcționează primul centru drive-through de vaccinare din județul Bacău.
Încă de la 9.30, duminică dimineața, coada imensă de mașini formată la intrarea în fluxul de vaccinare a arătat dorința băcăuanilor de a se vaccina. De la intrare și până la zona de triaj, zeci de autoturisme își așteptau rândul să intre la vaccinare. Cei care doresc să fie imunizați antiCOVID, o pot face astfel, direct din mașină, fără programare, doar cu buletinul. Serul administrat este Pfizer.
Organizarea este una foarte bună, intrarea se face din Calea Dr. Alexandru Șafran, de la barieră, unde există și un punct de informare privind vaccinarea, serul administrat, eventualele reacții adverse. Urmează apoi zona de triaj, unde fiecare băcăuan este consultat de un medic, i se ia temperatura, se măsoară tensiunea arterială și pulsul, și se completează formularele de vaccinare. Tot din mașină, ulterior, fiecare intră în zona de vaccinare – care durează un minut! – , pe două fluxuri, iar apoi este direcționat spre zona de supraveghere, unde se stă 15 minute pentru monitorizare post-vaccinare. Conducătorii auto sunt rugați să urmeze indicațiile agenților de poliție de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și de la Poliția Locală Bacău care sunt prezenți în zonă pe durata celor două zile, pentru asigurarea unui trafic fluid.
Bogdan Roșca: „Am avut ceva emoții, dar în final totul s-a dovedit a fi foarte simplu. Organizarea este bună, vaccinarea în sine durează foarte puțin, nu a durut deloc. Este bine că autoritățile locale s-au gândit și la această variantă de vaccinare din mașină. E mult mai comod și mai rapid.”
Gheorghe Petrea: „E mult mai bine așa. Recomand la toată lumea să vină la vaccinare. Nu am fost până acum în vreun centru de vaccinare pentru că nu am reușit să mă programez pe acea platformă. Au încercat și copiii mei, dar a mers foarte greu. Așa, direct din mașină, a mers foarte repede. Sunt foarte mulțumit și bucuros că am reușit să mă vaccinez.”
Alex și Teodora: „Eu nu am emoții, dar prietena mea, da. Am ales să venim la caravana vaccinării din mașină, că e mai simplu. Am așteptat să mai obținem informații, de aceea nu ne-am vaccinat până acum, dar în acest moment suntem hotărâți să ne vaccinăm, de aceea suntem aici. Avem prieteni care s-au vaccinat și totul e foarte bine, nu au avut nimic. Recomandăm tuturor să se vaccineze, pentru a reveni înapoi la viața noastră normală.”
UPDATE ora 15.45: Până la ora 15.00 s-au administrat deja 300 de doze de vaccin Pfizer. Cei care nu au reușit să se vaccineze azi (duminică, 9 mai), o pot face mâine (luni, 10 mai), în același interval de timp, de la ora 10.00 la 18.00. Stocul de vaccinuri va fi suplimentat, dă asigurări Prefectura Bacău.
La deschiderea oficială a caravanei de vaccinare drive-through au participat prefectul Leonard Bulai, subprefecții Tudorița Lungu și Narcis Jitaru, primarul Daniel-Lucian Stanciu-Viziteu, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și directorul Crucii Roșii Bacău, Dan Babliuc.
Daniel-Lucian Stanciu-Viziteu, primarul Bacăului: „Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și am reușit să organizăm o astfel de caravană tip drive-through. Mulțumiri speciale și voluntarilor de la Crucea Roșie care ne oferă un real ajutor în aceste zile, Instituției Prefectului, care a fost organizator, Consiliului Județean Bacău și tuturor celorlalți parteneri care ne-au sprijinit în această organizare în timp record, fără efort bugetar. Sunt două linii de vaccinare cu vaccinul Pfizer. Așteptăm să avem peste 1.000 de oameni vaccinați și astfel să crească rata de vaccinare, să revenim la normal, să se deschidă teatrele, restaurantele și să nu mai trăim cu frica acestei pandemii. ”
Leonard Bulai, prefect: „Ceea ce este important de subliniat este că în acest moment, oricine dorește să se vaccineze o poate face în tot județul Bacău, indiferent de ce ser dorește, doar cu buletinul. Avem la caravana drive-through vaccinul Pfizer, în Centrul de Afaceri, Moderna și Astra Zeneca, astfel de vaccinuri sunt în toate centrele de vaccinare din județ. Ne așteptăm să se prezinte cât mai multe persoane, astfel încât rata de incidență a cazurilor de COVID-19 să scadă, să revenim la normalitate, așa cum se dorește de la 1 iunie. Dacă se va dovedi un succes, această caravană de vaccinare din mașină se va putea prelungi sau va deveni una permanentă.”
Valentin Ivancea, președinte Consiliului Județean Bacău: „Este un pas spre normalitate. Toți cei de aici avem același scop, de a reveni la normalitate. Vreau să felicit Instituția Prefectului pentru organizare, pentru implicare, pentru inițiativă, iar noi, ca instituție, susținem mereu astfel de demersuri. Sper ca astăzi să se marcheze un început care va duce la eliminarea restricțiilor care ne frustrează pe toți, o întoarcere prin care să fim conștienți cu toții de importanța lucrurilor simple. Bineînțeles că trebuie să funcționeze liberul arbitru, dar încurajez știința, încurajez medicina, încurajez campania de vaccinare, pentru că doar cu sănătate putem să dezvoltăm ceea ce ne dorim pentru județul Bacău. Ne dorim să funcționeze cât mai multe centre de vaccinare în tot județul, pentru a crește rata de vaccinare și populația care dorește să se vaccineze să o poată face cât mai ușor și cât mai repede.”
La drive-through vaccinarea este asigurată de trei medici, șase asistenți și voluntari ai Crucii Roșii Bacău.
Dr. Elena Stîngă, medicul coordonator de vaccinare de la Centrul de Afaceri: „Încă de ieri s-a început și vaccinarea fără programare. Bineînțeles, au prioritate cei care au de primit doza de rapel, dar și cei deja programați pe platformă. În limita stocurilor de doze disponibile se fac însă vaccinări și la liber, aici în Centrul de Afaceri, cu Moderna și Astra Zeneca. Acum coordonăm și caravana vaccinării din mașină, avem deja 300 de doze de vaccin Pfizer pentru această caravană, dar stocul poate fi suplimentat și mâine, 10 mai, dacă sunt mai multe persoane. Vaccinarea este singurul pas de a reveni la normalitate. Mai important este să fii vaccinat, decât să faci boala provocată de COVID-19.”
Chestionarul de triaj poate fi completat și anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat pe site-ul Prefecturii Bacău, la rubrica informații de interes public.
ATENȚIE! Cei care s-au vaccinat azi (și se vor vaccina mâine) cu prima doză în cadrul caravanei de vaccinare din mașină vor putea face rapelul (a doua doză) în orice centru de vaccinare care administrează doze Pfizer, în baza adeverinței de vaccinare pe care au primit-o în momentul în care s-au vaccinat.
Cvartetul „Fagotissimo” cântă pentru cei care se vaccinează
În același timp, în incinta Centrului de Afaceri, unde sunt amenajate mai multe puncte de vaccinare – cu vaccinuri de la Moderna și Astra Zeneca -, cvartetul „Fagotissimo”, al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău susține un scurt recital. Evenimentul se dorește a fi o invitație pentru băcăuanii iubitori de cultură, care se pot reîntoarce, din această săptămână, în sălile de concerte și de spectacole. Mai mult, după cum a declarat prefectul Leonard Bulai, din dorința de a încuraja atât vaccinarea, cât și actul cultural, în colaborare cu Filarmonica „Mihail Jora” Bacău și Teatrul Municipal „Bacovia”, cei care se vor vaccina în zilele de duminică și luni, 9 și 10 mai 2021, vor primi bilete la spectacole și concerte (gratuit, câte trei pe oră).