Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a desfășurat, în perioada martie – aprilie 2021,workshop-ul educațional „Un pas spre viitor- Ingineria o carieră de succes”, ediția a VIII-a. Activitatea a implicat organizarea unor serii de întâlniri online găzduite pe platforma TEAMS, dedicate elevilor din învățământul preuniversitar. Obiectivul acestui workshop a vizat sensibilizarea elevilor în privința INGINERIEI, ca domeniu de studii și activitate profesională, care sunt oportunitățile de formare în acest domeniu la Facultatea de Inginerie și cele de inserție pe piața forței de muncă. De asemenea, întâlnirile au abordat și alte aspecte referitoare la: planificarea carierei, orientarea profesională a elevilor și creșterea motivării acestora în învățare și atingerea performanței.
Acțiunile desfășurate în cadrul workshop-ului s-au materializat în 16 întâlniri online la care au participat 12 licee/colegii din județele Bacău și Neamț, 75 cadre didactice din mediul preuniversitar și 940 elevi.
„Ne-am dorit ca aceste activități să se materializeze într-un dialog deschis cu elevii și ne-am bucurat să putem răspunde curiozităților acestora legate de domeniul inginerie, să evidențiem oportunitățile de formare pe care le putem oferi. Elevii au avut astfel ocazia să cunoască de la colegii lor, studenți, reprezenți ai Ligii studențești din cadrul Universității «Vasile Alecsandri» din Bacău, despre posibilitățile de petrecere a timpului liber, organizare a activităților extracuriculare, de voluntariat sau despre organizarea evenimentelor. Elevii au dialogat cu absolvenții noștri despre ce a însemnat pentru ei formarea în cadrul facultății noastre, facilitățile pe care le oferim, motivarea pe care aceștia au avut-o când au ales să urmeze cursurile Facultății de Inginerie, cum s-au integrat pe piața muncii, acesta fiind un exemplu de bună practică întrucât absolvenții care au fost alături de noi în cadrul workshop-ului activează în diferite domenii: în companii cu profil industrial, cadre didactice din mediul preuniversitar, antrepenori, cercetători. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, cadrelor didactice pentru disponibilitate, elevilor pentru curiozitate, studenților și absolvenților pentru implicare”, a declarat conf. univ.dr.ing. Mirela Panainte-Lehăduș, decanul Facultății de Inginerie.
Prorector pentru etica și imaginea universității, Conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu