Repartizarea computerizată a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc abia la finalul lunii iulie, după o sesiune suplimentară a Evaluării Naționale, care va fi organizată pentru copiii care nu se pot prezenta la cea normală din motive medicale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.
„Este vorba de o sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională. Atâta vreme cât elevii de clasa a XII-a care, din păcate, nu se vor putea prezenta din motive medicale în sesiunea normală de Bacalaureat, au în acest an o a doua şansă în cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, în toamna acestui an, este normal să fim preocupaţi de dreptul elevilor de clasa a VIII-a care vor să susţină examenul de Evaluare Naţională, dar care nu se vor putea prezenta în sesiunea normală. Deci, pentru a asigura şi celor de clasa a VIII-a dreptul la o sesiune suplimentară, am organizat o sesiune suplimentară. În mod firesc, repartizarea la liceu se va putea face după ce vom fi încheiat şi cea de-a doua sesiune suplimentară pentru cei care susţin Evaluarea Naţională”, a precizat ministrul.
Calendarul examenului de Evaluare Națională 2021: este pentru prima dată în ultimii ani când Evaluarea Națională este poziționată la finalul lunii, după cum urmează:
- 07/11 iunie 2021 Înscrierea la Evaluarea Națională 2021
- 11 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 22 iunie 2021 Limba și literatura română (proba scrisă)
- 24 iunie 2021 Matematica (probă scrisă)
- 25 iunie 2021 Limba și literatura maternă (probă scrisă)
- 29 iunie 2021 Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00)/30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) depunerea contestațiilor
- 30 iunie / 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
În unitătile de învățământ din tot județul Bacău sunt înscriși în acest an școlar 4.910 elevi de clasa a VIII-a.