20 septembrie 2024
SportFotbal / În așteptarea campioanelor județene. Și a tragerii la sorți

Fotbal / În așteptarea campioanelor județene. Și a tragerii la sorți

Din totalul de 42 de județe, doar 24 vor da anul acesta câștigătoare de Liga a IV-a. Șase dintre acestea vor susține, pe 12 mai, un pre-baraj, menit să limiteze la 21 numărul campioanelor județene ce vor da barajul pentru promovarea în Liga a III-a.
Greu e drumul către Liga a III-a! Mai greu ca oricând. Până în 2019, inclusiv, câștigătoarelor de Liga a IV-a le era suficient să câștige un baraj tur-retur cu o altă campioană județeană.

Anul trecut, cu complicitatea pandemiei, rigorile s-au intensificat. Trecându-se la un baraj în trei, pe teren neutru, în sistem campionat, între trei campioane județene. Dificil, dar nu într-atât precum se arată sistemul din 2021. Anul acesta, FRF a stabilit ca, pentru a accede în Liga a III-a, câștigătoarele de Liga a IV-a să treacă prin două baraje. Primul prevede un meci eliminatoriu, pe 12 mai, pe teren neutru, între campioanele județene, astfel încât, din totalul de 42 să rămână doar 21. Al doilea baraj le supune pe cele 21 de echipe rămase în cursă, la o confruntare tur-retur, pe 16 și 23 mai, împotriva celor 21 de codașe din Liga a III-a. Asta în condițiile în care, anul acesta, nu mai retrogradează direct nicio echipă din eșalonul al treilea.



Până la barajul din 26/ 23 mai care va aduce față în față, campioanele județene și codalele Ligii a III-a, suntem în așteptarea aflării campioanelor județene. Care nu vor fi însă decât 24, restul AJF-urilor nereușind să pună pe picioare un campionat de Liga a IV-a care să respecte actualul protocol sanitar impus de pandemie. Până ieri, se cunoșteau doar șase campioane județene. Începând cu FC Dinamo Bacău și continuând cu CSM Sighetu Marmației (Maramrureș), Aurul Brad (Hunedoara), Viitorul Șimian (Mehedinți), Rapid Jibou (Sălaj) și Dunărea Calafat (Dolj).

Chiar dacă totalul campioanelor va fi 24 și nu 42, nu se va renunța însă la pre-barajul din 12 mai. Pentru ca din cele 24 de pretendente la promovare să rămână doar 21, se va recurge, cel mai sigur, la următoarea formulă: 18 echipe vor merge direct la baraj, în baza tragerii la sorți, iar restul de șase, decise tot de sorți, se vor lupta între ele într-un joc cu caracter eliminatoriu. Având în vedere că termenul limită impus de FRF pentru desemnarea campioanelor județene este sâmbătă, 8 mai, cel mai sigur, tragerea la sorți a pre-barajului va avea loc luni, 10 mai. Cu doar două zile înainte de pre-baraj! Greu e drumul către Liga a III-a!

Cele 21 de codașe din Liga a III-a care vor intra în barajul de pe 16 și 23 mai contra celor 21 de campioane județene

Seria 1: CSM Pașcani, Bradul Borca.
Seria 2: CS Făurei, Sportul Chișcani, Avântul Valea Mărului.
Seria 3: ACS Oltenița, Recolta Gheorghe Doja.
Seria 4: CS Balotești, Concordia Chiajna 2.
Seria 5: Kids Tâmpa Brașov, AFC Odorheiu Secuiesc.
Seria 6: Academica Clinceni, Universitatea Craiova 2.
Seria 7: Minerul Costești, AFC Hermannstadt.
Seria 8: Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Ezeriș.
Seria 9: Indusira Galda, CS Ocna Mureș.
Seria 10: Luceafărul Oradea, Progresul Șomcuta Mare.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img