Ne aflăm la mai bine de un an de la momentul în care au fost raportate primele cazuri de COVID-19 pe teritoriul României. A fost o perioadă foarte grea pentru mulți dintre noi, iar Crucea Roșie Română – Filiala Bacău a fost în permanență alături de populația afectată de pandemie și de instituțiile medicale din județul Bacău.
Mai ales în primele câteva luni, în perioada martie-iunie 2020, când informațiile erau relativ puține și nevoile foarte mari, echipa Crucii Roșii Bacău a mers zilnic pe teren, ajungând la oamenii care aveau nevoie de sprijin: vârstnici singuri, ajutați cu pachete alimentare gratuite și produse de igienă și cu realizarea de cumpărături; familii monoparentale sau cu mulți copii ale căror venituri s-au diminuat din cauza pandemiei; familii aflate în izolare. Fiecare situație a fost analizată și Crucea Roșie Bacău a intervenit cât de mult posibil, în limita posibilităților financiare, logistice și umane.
Instituțiile medicale din județ, sprijinite de Crucea Roșie Bacău
Donații de echipamente de protecție s-au îndreptat către instituțile medicale din județul Bacău, în mai multe etape. Astfel, din februarie 2020 până în prezent, aproximativ 40 000 de măsti faciale, 10 000 buc. măști FFP2, 50 000 de perechi de mănuși, 175 halate chirugicale, 1300 viziere, 210 combinezoane au ajuns la Spitalul Județean Bacău, Spitalul Municipal Onești „Sfântul Ierarh Dr. Luca”, Spitalul Orășenesc Ioan Lascăr Comănești, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Spitalul Polimed Podu Turcului, și la farmacia Spitalului Județean Bacău. În plus, Crucea Rosie Bacău a donat în luna aprilie a anului trecut către Spitalul Județean de Urgență Bacău un tunel de dezinfectare, destinat personalului medical, achiziționat de la firma Dypety SRL din Moinesti, iar valoarea investitiei a fost de 5 600 de lei. Totodată, Crucea Roșie a donat Spitalului Municipal Onești „Sfântul Ierarh Dr. Luca” un ventilator mobil superior (VG 70) pentru secția de terapie intensivă. Sistemul de ventilație este dotat cu baterie de capacitate mare și poate fi folosit pentru deplasările intraspitalicești ale pacienților aflați în tratament. Aparatul, în valoare de aprox. 88 500 lei, a fost achiziționat din fondurile strânse în urma campaniei România Salvează România. Pe data de 21 iulie 2020, aparatul a fost pus în funcțiune de către o echipă de specialiști și de atunci deservește pacienții internați în spital.
Unitățile medicale menționate anterior au primit de la Crucea Roșie Bacău și produse de dezinfecție si igienă Domestos, Lenor, Hygenium, K-sept (4l), gel dezinfectant L’Oreal (400 ml), servetele dezinfectante; detergent vase Henkel, scutece Pampers, produse Colgate și altele. Și alte tipuri de produse utile s-au îndreptat, cu sprijinul Crucii Roșii, catre spitalele din județ, dar și către alte instituții ale statului și ne referim la la Poliția Locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Județul Bacău, Jandarmeria, Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Rutieră, UM0903, Direcții de Asistență socială din primării, DGASPC: apă plată, produse Coca Cola, produse Pepsi, Milka, batoane Mars, Mirinda, Lipton, produse lactate Delaco, alimente de bază, cafea Jacobs, preparate din carne și multe altele.
Tot cu sprijinul Crucii Roșii Bacău, instituțiile medicale din județ, aflate în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, au primite donații de produse Arctic. Spitalul Judetean Bacău, Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Onești și Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești, Serviciul de Ambulanță Județean – stația Bacău și Serviciul de Ambulanță Județean– stația Comănești au preluat frigidere, mașini de spălat, uscătoare, cuptoare cu microunde, fierbătoare, filtre de cafea. Centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, atât din sistemul public, cât și din cel privat, au primit din partea Crucii Roșii donații de produse alimentare neperisabile, de produse de dezinfecție, de igienă, și/sau incontinență.
Materialele menționate au provenit din stocurile proprii ale Filialei Bacău, din depozitul central al Crucii Roșii Române sau de la alți donatori, cărora Crucea Roșie le adresează mulțumiri. Valoarea totală a donațiilor îndreptate de Crucea Roșie către populație și instituții este de aproximativ 465. 000 lei.
Îngrijirile la domiciliu pentru persoane vârstnice, un punct central al activității Crucii Roșii Bacău
Îmbătrânirea demografică a populației României reprezintă la momentul actual o provocare care necesită un răspuns activ pentru abordarea nevoilor persoanelor vârstnice vulnerabile socio-economic. Se estimează că până în anul 2060, România va ajunge pe locul 2 din Europa în topul țărilor cu populația cea mai îmbătrânită, conform statisticilor Eurostat. Pe de altă parte, populația României se confruntă cu probleme de sănătate la vârste aflate sub mediile europene. Astfel, femeile încep sa aibă probleme de sănătate la 63 de ani, și bărbații la 64 ani, situație care se regăsește și la nivelul județului Bacău.
Tocmai de aceea, o parte importantă a activității Crucii Roșii s-a îndreptat către dezvoltarea unui serviciu licențiat de îngrijiri la domiciliu, organizația având în acest moment în grijă aproximativ 300 de vârstnici aflați în situații de dependență și/sau risc de excluziune socială, de pe raza întregului județ. Persoanele vârstnice, deși au nevoie de ajutor permanent, nu doresc părăsirea domiciliului personal, deoarece în acest mediu familiar se bucura de confort. În plus, avantajul acestui tip de servicii de îngrijiri la domiciliu este ca reduce numărul de persoane vârstnice din județ staționate în spitale și că previn, întârzie sau înlocuiesc îngrijirile de lungă durată în instituțiile de ocrotire. Echipa Crucii Roșii Bacău oferă asistență socială și psihologică; socializare şi petrecerea timpului liber; acordarea de sprijin material (produse alimentare de bază și produse igienice); îngrijiri socio–medicale; sprijin în gospodărie – menaj ușor la domiciliu; plata utilităților la cererea beneficiarilor, măsuri şi acţiuni de conştientizare şi sensibilizare socială, măsuri de încurajare a participării la activități de socializare.
O parte din îngrijirile la domiciliu menționate sunt asigurate din surse proprii, dar o resursă importantă o reprezintă finanțările nerambursabile, Crucea Roșie Bacău derulând în prezent Proiectul POCU cu finanțare europeană Demnitate pentru bunicii noștri, și accesând în fiecare an finanțările nerambursabile acordate de către Consiliul Local Bacău și de către Consiliul Județean Bacău, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005.
Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău, un serviciu privat la dispoziția cetățenilor
Crucea Roșie Română are o istorie îndelungată în desfășurarea de intervenții umanitare și în realizarea serviciilor medicale de transport pacienți. Este de menționat că la nici trei saptamani de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre, iar în timpul celui de-al doilea război mondial ambulanțele sanitare ale Crucii Roșii au jucat un rol important în transportul răniților. În anii comunismului și imediat după, Crucea Roșie nu a mai deținut însă ambulanțe proprii. Crucea Roșie Bacău a decis în anul 2011, prin hotărârea Comitetului, că este din nou momentul să reinventeze această tradiție, fiind prima filială din țară care a înființat un serviciu privat de ambulanță după 1990.
Astăzi, la 10 ani de la înființare, Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău deține 19 ambulanțe acreditate, și își desfășoară activitatea în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, efectuând externări de pacienţi. De asemenea, exista o colaborare cu Spitalul Județean Bacău, fiind asigurat transportul pacienților dializați. Totodată, sunt efectuate diferite transporturi umanitare, către spitale sau spre domiciliu pentru cazurile sociale pe care organizația le are în evidenţă: persoane vârstnice, singure, cu pensii foarte mici, bolnavi cronici.
Continuă Caravana de Paște a Crucii Roșii Bacău
Nici anul acesta, tradiționala Caravană de Paște a Crucii Rosii Bacău, ajunsa la cea de-a XV-a ediție, nu a fost oprită de dificila situație pe care o traversăm cu toții, din cauza pandemiei COVId-19. Dimpotrivă, eforturile echipei Crucii Roșii s-au intensificat, cu sprijinul sponsorilor și donatorilor, și în baza parteneriatului realizat cu Primăria Bacău, astfel încât persoanele vârstnice fără familie, persoanele din izolare care nu beneficiază de ajutor, familiile monoparentale sau cu mulți copii care au avut de suferit din cauza pandemiei, au primit pachete alimentare cu produse de bază și dulciuri, cozonaci, pasca, produse de igienă. Peste 1 500 de persoanele vulnerabile au fost și vor fi susținute până la Sărbătorile de Paște.
Crucea Roșie Bacău are nevoie și pe viitor de sprijinul băcăuanilor
Serviciile și programele Crucii Roșii Bacău, derulate în beneficiul populației, nu ar fi posibile fără sprijin din partea donatorilor și sponsorilor, dar și a proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru care echipa Crucii Roșii Bacău aplică constant.
De la începutul anului până în prezent, a fost depusă o propunere de proiect în cadrul Apelului „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, cu finanțare provenită majoritar din Granturile SEE 2014-2021, în parteneriat cu două primării din județ și în colaborare cu Instituția Prefectului și Consiliul Județean Bacău. De asemenea, Crucea Roșie Bacău a devenit partener în cadrul propunerii de proiecte din cadrul apelului Horizon 2020 – Exploatarea biodiversității vegetale și animale pentru susținerea lanțurilor de aprovizionare nutritive, cu finanțare de la Comisia Europeană, alături de 37 de universități și institute de cercetare prestigioase din 7 țări europene, organizația urmărind implicarea unor membri ai comunității cu venituri mici în diferite activități agricole.
Un sprijin util, la îndemâna tuturor băcăuanilor care realizează venituri impozabile, este să completeze declarația 230, prin intermediul căreia pot dona 3,5% din impozit către Crucea Roșie Bacău, deoarece este furnizor acreditat de servicii sociale, având licențiat serviciul de îngrijiri la domiciliu. Formularul completat cu datele Crucii Roșii Bacău se poate descărca de pe site-ul www.crucea-rosie.ro, iar ulterior se poate depune personal la centrul ANAF de care aparține contribuabilul sau transmite prin poștă, termenul limită fiind 25 mai 2021. Mai simplu, pot fi colectate în original și aduse la sediul Crucii Roșii Bacău, din strada Oituz, nr. 61.
Irina Florea, Președintele Crucii Roșii Bacău: „Am traversat un an extrem de greu, cu provocări foarte mari și responsabilități pe măsură. Doresc să mulțumesc sponsorilor și donatorilor, Consiliului Județean Bacău, Primăriei Municipiului Bacău, Instituției Prefectului, care ne susțin activitatea și cu care colaborăm constant, precum și echipei de angajați și voluntari. Totodată, un sprijin important provine de la partenerii noștri din presă și adresez mulțumiri ziarului Deșteptarea, care reflectă activitățile Crucii Roșii Bacău, astfel încât publicul băcăuan să rămână permanent informat cu privire la acestea. Din nefericire, efectele pandemiei se vor simți multă vreme în societate, iar Crucea Roșie Bacău va continua să fie fidelă misiunii sale umanitare, aceea de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză. Tocmai de aceea, fac un apel către băcăuani să completeze declarația 230, prin care, fără niciun cost suplimentar, pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Crucea Roșie. Astfel, fiecare membru al comunității noastre poate contribui în mod direct la ajutorarea semenilor săi aflați în suferință.’’