5 noiembrie 2024

BNR: să fim mai atenți cu monedele virtuale

Banca Națională a României (BNR) atrage din nou atenția asupra folosirii monedelor virtuale (denumite și cripto-active)  și constată menținerea tendinței de creștere a interesului publicului față de acestea. În opinia celor de la BNR, monedele virtuale continuă să reprezinte active speculative, volatile și extrem de riscante, cu un potențial ridicat de a genera pierderi financiare investitorilor.

Și Autoritatea Bancară Europeană a opinat că riscul de utilizare ilicită a monedelor virtuale se menține ridicat, dar tot au fost create premise pentru administrarea acestuia. Furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorii de portofele digitale sunt obligați, încă de la 15 iulie 2020, să se conformeze prevederilor Legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, inclusiv de a fi autorizați sau înregistrați de Ministerul Finanțelor, prin Comisia de autorizare a activității de schimb valutar.



În Europa a început reglementarea monedelor virtuale și a furnizorilor de servicii în legătură cu acestea, iar în prezent au loc negocieri între statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborată de Comisia Europeană privind piața cripto-activelor.

Ce se întâmplă în România

Patru dintre monedele virtuale: Litecoin, Ripple, Ethereum și Bitcoin

Reglementările administrate de BNR nu conțin prevederi care să interzică instituțiilor de credit să ofere servicii de cont furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorilor de portofele digitale. Instituțiile de credit au însă obligația de a aplica măsuri de cunoaștere a clientelei și de administrare a riscurilor în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului.

Manifestarea unor riscuri specifice deținerii și tranzacționării monedelor virtuale și volatilitatea semnificativă a prețului unor monede virtuale tranzacționate nu reprezintă în acest moment o amenințare la adresa stabilității financiare din România.

În conformitate cu prevederile Legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, moneda virtuală este o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri