Dunărea, Oltul, Bistrița, Siretul, Mureșul, Prutul… Marea. Pânza freatică. Precipitațiile. Clima.Toate, daruri dumnezeiești. Un metru cub de apă la robinet costă însă 4,64 de lei. Mi se explică faptul că este un preț-favoare. Ar trebui să plătim, de fapt, peste zece lei. Arunc ochii peste statele de plată ale salariaților (obișnuiți) care gestionează averea acvatică. Nu aici este cauza. Le-au înghețat de prin 2018 salariile liliput. Mi se spune că ¾ din prețul apei provin din hulpavul aport al energiei electrice. Etc. Apa e potabilă pe factură. Medicul: „Ioi, ioi, ioi!Tulai,Doamne, să n-o bei!” Tulai e răsărit din maghiarul tolvaj (tâlhar, adicătelea), care inspiră mirare maximă, spaimă. Privesc și către prețul unui litru de apă plată. Alt tulai…
O prietenă din Israel îmi trimite facturi cu apa potabilă de la robinet; care chiar e potabilă. Un metru cub: 0,60 lei. Dacă depășești un consum de 24 m. c. la două luni, prețul se triplează. Țara asta n-are Dunăre, Bistriță etc. Pânza freatică e săracă. Seceta, temperaturile de 340 nu reprezintă surprize. Apa de la robinet e adusă și din Turcia. Desalinizată în veritabile fabrici de apă potabilă, apa mării e sursa principală de aprovizionare. Costurile desalinizării nu sunt mici. Rețelele de irigații te pot păcăli. N-ai crede că te afli în Israel.
Arunc, în România mea, ochii peste rapoarte ale consumului de apă potabilă. Găsesc și beneficiari care consumă doar 1 m.c./ lună (sic!).Nu se poate așa ceva!, zic. Ba se poate, mi se spune. Sunt pensionari înmare avarie pecuniară. Apelează la trucuri de restriște. Fac vizite la prieteni și, numai ce deschid ușa, întreabă: „Pot să intru un pic la baie?” Reclamând avarii la instalațiile de acasă, cer uneori voie să facă și un duș. Trăiesc în regim de economii severe. Și la apă. Și când te gândești ce țară bogată și în resurse acvatice avem…
