Cunoscutul critic literar Vasile Spiridon, universitar băcăuan și apropiat colaborator (de cursă lungă) al revistei „Ateneu”, și-a publicat o serie de eseuri gravitând în jurul Franței, reunite sub tiltul de „Hexagonale”. Textele au apărut în mai multe reviste importante din țară, printre care și Ateneu, fiind grupate în patru secțiuni: Francezi din Hexagon, Francezi față în față cu Hexagonul, Spații expoziționale hexagonale, Români în Hexagon. M-au interesat și mi-au plăcut toate textele, dar câteva mi-au reținut atenția în mod special. Din prima parte, eseul despre celebrul semiotician Roland Barthes, cu subtile observații privind „idioritmia”, „etica conviețuirii armonioase” și „morala delicateții”, apoi articolul despre actualitatea lui Camus, iar din cea de-a doua, articolele bine documentate, analiza lucidă, nuanţată și punctul personal de vedere, cu accente polemice despre criza din mai ’68 și „psihodrama șaizecioptistă”.
Scriind despre Românii din Hexagon, criticul oferă observaţii pătrunzătoare, susţinute cu argumente, despre câteva personalităţi cu un rol important în viaţa culturală: Tristan Tzara, Basil Munteanu/Munteano, Paul Goma, Virgil Ierunca, Isidore Isou şi Livius Ciocârlie. Foarte pertinente sunt notaţiile despre creaţia turbulentului Paul Goma, în special despre jurnalele acestuia. Tip conflictual, peste măsură de orgolios şi de iritabil, exclusivist, Goma, suferind de „complexul Soljenițân” (în care opera nu se ridică la nivelul curajoaselor acte de disidenţă, cu puternic impact politic şi moral) a lăsat, în opera sa diaristică, o „dâră de vitriol”.
O altă secţiune a volumului, absolut captivantă, este cea consacrată evenimentelor culturale, expoziţionale din Franţa, la care criticul a avut privilegiul de a fi prezent. Generos, ne face părtaşi la bucuria trăită în peregrinările sale prin expoziţii de mare răsunet, transcriindu-şi impresiile, reflecţiile pe marginea acestora. Sunt aici reaşezate, pe altfel de simeze, de carte, într-un veritabil spectacol vizual, cu un stil cuceritor prin bogăţia şi diversitatea informaţiei, acuitatea privirii, subtilitatea comentariilor, expoziţiile dedicate curentului DADA, autorului „Arhipeleagului Gulag”, Alexandre Soljeniţân, artei „roşii” din soviete, schiţelor chinezeşti, cât şi unor mari artişti din diferite secole, care au marcat istoria picturii, a literaturii, a cinematografului. Cum au fost Leonardo da Vinci, Victor Hugo, Pierre-Auguste Renoir şi fiul său, regizorul Jean Renoir, Pablo Picasso.
Interesante puncte de vedere, acide, cu referire la noile practici ţinând de corectitudinea politică (noul meşteşug de tâmpenie al zilelor noastre) sunt cuprinse în articolul „Negativul Olympiei” (este vorba despre faimosul tablou al lui Manet). De altfel, este o veritabilă plăcere să-l însoţeşti pe Vasile Spiridon în periplul său expoziţional. Lectura te prinde, devine cu uşurinţă una empatică, mai mult, un act de seducţie intelectuală graţie spiritului de fineţe al criticului, asocierilor şi disocierilor, adesea surprinzătoare, făcute cu dezinvoltură şi cu simţ ludic, manifestat în spumoase, savuroase jocuri de cuvinte, în uşoare înţepături ironice. Ceea ce ne face să aşteptăm cu mare interes şi următoarele volume din „Hexagonale”. Călător infatigabil, ars mereu de baudelaireanul dor de ceva nou, Vasile Spiridon ne va invita, cu siguranţă, şi în alte voiajuri pline de frumoase surprize.
