1. Ce vă motivează în viață?
– Faptul că am succes firesc în relaţia cu oamenii, cu prietenii şi colegii pe care îi cunosc de zeci de ani sau cu cei pe care îi văd pentru prima dată. De la ei primesc energia pentru a merge mai departe.
2. Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs.?
– Emoţional, fără nicio îndoială, îmi place cel mai mult „Hachiko: Povestea unui câine”, cu Richard Gere şi Joan Allen. Dacă e vorba despre viaţa publică şi politică, atunci sun fan „Designated Survior”, tradus la noi ca „Preşedinte de rezervă”, cu un extraordinar Kiefer Sutherland în rolul principal.
3. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile dvs. preferate în weekend?
– Trăiesc deja weekend-uri perfecte împreună cu familia mea şi cu prietenii. Fiind proaspăt bunic, să fiu împreună cu nepotul, cu soţia mea, cu fiul şi nora, cu fiica, atunci când vine de la Bucureşti, înseamnă perfecţiunea. Dacă se întâmplă să ne adunăm câţiva prieteni la poveşti lângă bucate bune şi vinuri pe măsură, sau să alerg pe terenul de fotbal o oră-două sâmbătă dimineaţa, atunci chiar că nu mai am ce să cer.
– Rezumaţi anul 2020 în trei cuvinte
– Din păcate pentru români şi după ce s-a întâmplat cu ţara în ultimul an şi jumătate, nu pot spune decât Haos – Neîncredere – Tristeţe.
4. Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?
– Am vrut să fiu mecanic de locomotivă! De ce? Pentru că mergeam la bunici cu trenul şi am fost impresionat de mastodontul care intra primul în gară. Şi atunci mi-am spus că vreau să fiu cel care controlează acea uriaşă forţă, dar şi cel ce îşi asumă responsabilitatea pentru oamenii din vagoane.
5. Cum vedeţi Bacău în 5-10 ani?
– În primul rând, un pol regional economic, posibil prin construirea autostrăzilor A13 Bacău-Braşov şi A7 Ploieşti-Paşcani. Pe de altă parte, pentru mine, Bacăul nu înseamnă municipiul, ci întreg judeţul, adică sute de aşezări în care trăiesc sute de mii de oameni. Văd civilizaţie, adică apă, canalizare şi gaze naurale pentru cât mai mulţi băcăuani. Dar văd şi mai multă responsabilitate, chiar conştiinţă, de exemplu, să nu se mai înfunde albiile apelor cu gunoaie, să se muncească serios pământurile, copiii să meargă la şcoală şi bunicii să fie bine îngrijiţi.
6. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?
– Recomand orice rând scris care are o idee. Ultima carte pe care am citit-o a fost „Amintiri din pribegie” a lui Neagu Djuvara, dar mi-a plăcut mult şi penultima „Ultimul Ţar. Nicolae al II-lea şi Revoluţia Rusă” de Robert Service.
7. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?
– Cu siguranţă, Alexandru Ioan Cuza, pentru că a creat statul român modern şi a introdus reforme care ne-au adus la nivelul ţărilor europene.
8. Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?
– Chiar dacă am jucat fotbal ca semi-profesionist în ligile inferioare, cred că handbalul este sportul Bacăului. Performanţele Ştiinţei la handbal feminin de la sfârşitul anilor 80 şi începutul deceniului nouă, nu ştiu când şi dacă vor fi egalate. Desigur, mai există şi voleiul feminin, atletismul, încă pâlpâie iubirea pentru fotbal, dar handbalul rămâne pe primul loc!
9. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?
– E simplu! Am deschis două cabinete parlamentare, unul la Podu Turcului, recent, încă unul la Asău, şi sunt un deputat conştiincios, care este prezent la audienţe în fiecare vineri. Am fost căutat şi la sediul partidului,iar dacă eram în Bacău, nu la Parlament, am venit să vorbesc cu oricine.
10. De ce aţi intrat în politică?
– Pentru că nu pot sta deoparte, în primul rând! Nu este în ADN-ul meu să fiu indiferent, iar când sunt în mijlocul oamenilor primesc energie şi încredere. Dar n-am putut trece nepăsător pe lângă o situaţie grea ştiind că am o soluţie, sau măcar pot să muncesc pentru a repara ceva.
11. Care este viziunea dvs. cu privire la guvernarea locală?
– Prea multă vreme au existat jupâni care au dictat ce-i mai bine pentru o comunitate. Eu cred că oamenii locului ştiu ce-i mai bine pentru ei, aşa că nu mi-am impus niciodată proiectele în comune sau oraşe, orice funcţie aş fi avut. Martori îmi sunt primarii din tot judeţul, cărora le-am sprijinit toate investiţiile locale justificate de nevoile oamenilor. Dar le-am cerut aleşilor locali şi să pună mâna pe carte, să înţeleagă legislaţia, să ştie cum se face un proiect, să devină manageri, să nu rămână funcţionari limitaţi. Eu cred în guvernare locală, în descentralizare, dar e bine dacă descentralizarea se face cu oameni politici – adică aleşi locali – de bună-credinţă şi pricepuţi.
12. Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar cel mai mare atu al Bacăului?
– Cea mai mare problemă este lipsa forţei de muncă bine calificată. Bacăul este pe primul loc în ţară la migraţia celor ce ştiu o meserie, iar exodul a început după 2004. Cel mai mare atu pe care-l avem sunt, desigur, băcăuanii muncitori şi cinstiţi. Dar mai sunt şi altele – Aeroportul Internaţional, cel mai modern din ţară, autostrăzile A13 Bacău-Braşov şi A7 Ploieşti-Paşcani, care ne vor transforma în cel mai important centru regional de afaceri şi comerţ din estul României.
13. Care ar fi proiectul de suflet pe care doriți să-l implementați în acest mandat?
– Nu pentru că m-am născut la ţară, dar cred că a aduce apă, canalizare şi gaze în cătune şi sate mici este pentru mine o datorie de onoare în următorii patru ani. Ştiaţi că trei sferturi dintre academicienii României s-au născut într-un sat? Dacă vrem să avem o soartă bună ca ţară, să oferim o şansă copiilor şi tinerilor din micile aşezări!
14. Unde vă petreceți vacanțele?
– La munte, merg întotdeauna în România. Dacă e vorba de soare, mare şi plajă, atunci plec în Grecia sau Turcia, şi pentru că e mai ieftin decât la noi, şi pentru că sunt condiţii mai bune.
15. Vegetarian sau omnivor?
– Omnivor
16. Vârsta
– 58 de ani
17. Familia
– Căsătorit, doi copii
18. Profesia
– Sunt ofiţer în rezervă al Ministerului de Interne, am fost antreprenor, dar am renunţat la afaceri după ce-am intrat în politică. Acum sunt parlamentar român – cea mai onorantă şi grea responsabilitate asumată.
19. Studii
– Şcoala militară şi studii universitare de administraţie publică.
20. Ce nu v-am întrebat dar doriţi să răspundeţi?
– Vreau să răspund la întrebarea „De ce nu ne este mai uşor, mai ales în această perioadă?” Pentru că nu suntem mai calzi, mai omenoşi, mai optimişti şi mai încrezători în noi şi în cei de lângă noi!
Proiect coordonat de Răzvan Bibire