Președinți ai Asociațiilor de Proprietari din Bacău au avut o ședință de lucru pe 8 aprilie în vederea dezbaterii Legii nr.196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.
Vasile Maxim, președintele Ligii Județene Habitat a Asociațiilor de Proprietari, prezent la această dezbatere a declarat: „A fost bine venită această dezbatere pe proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii nr196/2018, a Asociațiilor de Proprietari, deoarece în aplicarea acestei legi am întâmpinat numeroase dificultăți. Astfel, astăzi am putut face propuneri împreună cu ceilalți participanți la dezbatere, pe care doamna deputat Cătălina Ciofu le va supune aprobării Parlamentului”.
Ilie Birzu, președintele fondator al Asociației Eurocivica, moderatorul dezbaterii publice a declarat: „Într-adevăr, așa cum a procedat doamna deputat Cătălina Ciofu organizând dezbatea proiectului de modificare a legii Asociațiilor de Proprietari cu cetățenii direct implicați în aplicare acestei legi, așa ar trebui să facă toți parlamentarii.
“Sunt importante propunerile venite de la reprezentanții Asociațiilor de Proprietari pentru că legea nu este finalizată. Orice propunere venită la momentul de față poate fi adoptată în cadrul grupului de lucru din comisie și supusă ulterior adoptării în Parlament. Eu sunt conștientă că orice proiect de lege este viabil atunci când are la bază experiențele avute la firul ierbii”, a declarat Cătălina Ciofu, deputat PNL Bacău.