Pre limba lui Cioran (I)

Sloganul vorbirii corecte

Sunt câteva reflecţii ale cărturarului Emil Cioran (8 apr. 1911, Răşinari, Sibiu – 20 iun. 1995, Paris) care proiectează limba în general şi limba română în special între datoriile fără de moarte ale vorbitorilor, care trebuie să şi-o asume cu toată seriozitatea. Una dintre acele ziceri a devenit sloganul emisiunii de educaţie lingvistică „Vorbeşte corect!” de la TVR 1. Merită să ascultaţi (e audio şi durează 11 secunde) promoul de pe internet: „Nu locuieşti într-o ţară; locuieşti într-o limbă” – Emil Cioran.

O primă discuţie filologică

Am urmărit reprezentarea scrisă a cugetării cioraniene şi am constatat că fără excepţie fraza este întreruptă de virgulă şi nu de punct şi virgulă, cum am notat noi mai sus. Primul impuls că acesta este semnul de punctuaţie adecvat îl avem de la lectura celor 11 secunde: bărbatul care citeşte remarca filozofului face o pauză mai mare de un timp (necesară pentru a folosi virgula), dar mai mică decât cea necesară punctului (trei timpi). De vreme ce ideea nu este încheiată după primele cinci cuvinte, el face o pauză de doi timpi, marcată în scris prin punct şi virgulă. Este ceea ce s-ar numi virgula adversativă, care substituie o conjuncţie de acest tip, în cazul în care am accepta greşeala: „Nu locuieşti într-o ţară, ci locuieşti într-o limbă”.

Pentru cine se scrie?

Cei mai mulţi dintre condeieri (scriitori, publicişti etc.) ţin seama de faptul că scrisul lor se îndreaptă către un receptor şi că e necesar să facă tot posibilul pentru ca acesta să le înţeleagă mesajul: „A scrie un eseu, un roman, o nuvelă, un articol înseamnă să te adresezi celorlalţi, să scrii pentru ei; tot ce este gândire continuă presupune un cititor” (Emil Cioran). (Semnul punct şi virgulă care izolează cele două fraze este pus de traducătorii Caiete-lor, Emanoil Marcu şi Vlad Russo, publicate de Editura „Humanitas” în 2016.)

Cum citim în public?

Oricare dintre noi şi mai cu seamă profesioniştii cuvântului declamat sunt obligaţi să trateze serios lectura în faţa unui auditoriu: „Omagiu lui Celan la Centrul German (din Paris, n.n.). Aş fi vrut ca actorii care citesc poeme în Franţa să fi fost de faţă ca să vadă cum trebuie citită poezia” (însemnare datată 20 nov. 1970).

Ce facem când greşim…

„O eroare spusă energic e preferabilă unui adevăr exprimat în termeni incolori”, ne povăţuieşte cel ce ne-a lăsat (în) „Amurgul gândurilor”. Aşadar, fermitate, şi nu jumătăţi de măsură.

… sau când nu avem ce spune

Nu vom intra în panică, deoarece „tăcerea neaşteptată în toiul unei conversaţii te readuce brusc la esenţial”.

Adjectivită?

Căutăm o însuşire („Melancolia mea maghiară. De când i-am aplicat bolii mele acest adjectiv, simt o uşurare. E ca şi cum aş şti de ce sufăr”) sau o anulăm („Aproape totdeauna ai de câştigat dacă suprimi un adjectiv”).