Telemunca a devenit de circa un an un fel de modă. Se pare, însă, că nu e doar un moft, ca orice modă, ci o realitate la care viața ne-a împins mai repede decât credeam. Am intrat în pandemie și am descoperit mai multe „beneficii” pe care ni le-ar oferi tehnologia, sistemele de comunicare rapidă și eficientă la distanță. Cu un laptop, ba chiar și cu un banal telefon, pe aripile internetului te poți simți, acasă, ca la biroul de la firma care te-a angajat. Unii s-au și grăbit să vorbească despre „avantajele telemuncii”, dar iată că apar și opozanții acestui stil de viață. Am ajuns să trăim pentru a munci în loc să ne bucurăm că muncim pentru a trăi – spun ei.
Cunoscuta publicație spaniolă „El Pais” (Țara) pune, zilele acestea, accente mari pe conceptul de telemuncă, promovat mai abitir ca altele de când cu pandemia. Ziarul arată concluziile unei cercetări printre salariații unor firme foarte cunoscute, din domenii în care muncesc milioane de oameni, și trage concluzia că am ajuns sclavii obiceiului de a munci. Este citat și un cunoscut filosof asiatic (zonă în care, se știe, oamenii muncesc la fel de conștiincios ca tractoarele!), Byung-Chul Han, care susține că am ajuns să ne exploatăm pe noi înșine mai mult decât oricând.
Când acum circa un an multe firme au apelat la telemuncă, pentru a nu mai aglomera spațiile de lucru cu zeci și sute de oameni printre care pârdalnicul coronavirus nou și-ar fi făcut de cap, am crezut că ne-a pus Dumnezeu „mâna în cap”. Halal serviciu mai avem, direct din pat, din bucătărie și de lângă frigiderul burdușit cu de toate. Dar, iată că apar deja efectele nebănuite ale acestui buestru.
Un sondaj printre salariații din bănci, din magistratură, din zona financiară și din consultanță arată că ziua de muncă a crescut la 12 ore, cupeste 80 de ore săptămânal. Un fel de muncă non-stop, că doar stai acasă și nu muți din loc pietre de moară!
Suntem la numai trei săptămâni de ceea ce numim „1 Mai – Ziua Internațională a Muncii”. Să ne amintim că motivul de a sărbători de 1 Mai a apărut încă din 1889, în SUA: „reducerea normei orare de lucru la doar opt ore pe zi”. Atunci muncitorii au protestat. Ași astăzi a protesta e la ordinea zilei, cu sau fără motiv justificat, dar a deveni propriul tău sclav muncind parcă ar fi un motiv de luat în seamă.
