Examenele naționale se desfășoară după calendarul deja stabilit, iar pentru clasele terminale, structura anului școlar nu va fi modificată, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după discuțiile cu reprezentanții elevilor și ai părinților. Celelalte clase au vacanța de primăvară așa cum a fost anunțată zilele trecute, în perioada 2 aprilie – 4 mai, iar anul școlar se încheie pe 25 iunie.
Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului, respectiv în perioada 22 – 25 iunie, pentru probele scrise de la Evaluarea națională și în perioada 28 iunie – 1 iulie, pentru probele scrise de la Bacalaureat. Probele de competențe de la Bacalaureat vor fi echivalate, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Așa cum a fost anunțat de ministrul Educației, la solicitarea Ministerului Sănătății, vacanța de primăvară va începe pe 2 aprilie și se va termina pe 4 mai. Excepție vor avea clasele terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi nicio modificare.
Clasele terminale vor avea vacanță pentru sărbătorile pascale catolice în perioada 2 – 11 aprilie, iar pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie și 9 mai. Elevii din anii terminali termină vacanța pe 9 mai, spre deosebire de toate celelalte clase, a căror ultimă zi de vacanță va fi pe 4 mai.
Grădinițele vor funcționa după același program cu clasele primare. O altă decizie a fost de renunțare la săptămâna „Școala altfel”.
Clasele terminale încheie anul școlar pe 18 iunie, iar toate celelalte clase, pe 25 iunie.
Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a rămân în continuare programate cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluare Națională de clasa a II-a se reprogramează pentru perioada 25 – 28 mai. Activitățile remediale se vor desfășura doar până la incidența de 6 la mia de locuitori.
„Alături de vaccinare, testarea este un element absolut esențial în școli și sunt absolut convins că problema testării în școli va fi rezolvată extrem de rapid”, a mai transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Citește aici comunicatul de presă al Ministerului Educației, cu privire la adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică actuală.