Edilul din Balcani strânge "vechituri"
Vasile Rata, primarul comunei Balcani este pasionat de flori, dar si de obiectele vechi. In anul 2003 a descoperit placerea pentru aceste lucruri, iar acum este "colectionar" de profesie. Odata trecut de poarta casei sale, te simti ca intr-un adevarat muzeu al satului. Intr-o curte imensa au fost atent expuse peste 300 de obiecte, strânse in câtiva ani. "Totul a inceput când am inceput sa merg la demolari. Erau obiecte care mi-au placut si care nu am vrut sa se piarda. Am strâns un obiect azi, altul mâine si asa am ajuns la câteva sute", ne-a povestit Vasile Rata. Ulcele din ceramica, razboi de tesut, urzoi si tocila. Acestea sunt doar câteva dintre obiectele care fac acum parte din "comoara" primarului din Balcani. La toate piesele tine lafel de mult. Cel mai valoros obiect din curtea casei este un candelabru din aluminiu, vechi de peste 150 de ani, pe care l-a adus tocmai din Ungaria de la o biserica. Cel mai vechi "fleac", de 250 de ani este insa o masina de tors, pentru care primarul a dus munca de convingere cu bunica sa timp de trei ani, doar pentru a o avea.
Printre cele colectionate se afla si peste 10 trofee de cerb sau de taur. Asta nu inseamna insa ca Vasile Rata este un vânator. Mai mult, nici nu-i place aceasta activitate. "Tatal meu a fost padurar timp de 38 de ani. Detest obiceiul asta. Nu pot omori niste suflete. Chiar iubesc animalele. Nu tai nici pasarile. Sotia mea se duce la vecini si le cere ajutorul", a povestit Rata. Colectioneaza trofee doar pentru ca-i plac.
Bine intretinute
Pentru a nu se deteriora in timp, primarul comunei Balcani acorda o atentie deosebita intretinerii obiectelor strânse. A angajat o femeie care vine lunar si curata piesele. "Pentru a le intretine sunt sterse bine de praf si stropite cu o solutie speciala impotriva cariilor si a umiditatii", a explicat Vasile Rata. Desi are dubluri, primarul nu refuza niciun obiect. Le-a strâns pe toate intr-o magazie. Cele mai deosebite le-a pus insa la vedere. El este cel care "taie si spânzura" atunci când este vorba de colectia sa. "Nimeni in curte nu are voie sa se atinga de obiecte fara stirea mea. Nu se misca o frunza pâna nu vad eu", ne-a spus râzând primarul.
Isi doreste un muzeu adevarat
Toate obiectele vechi strânse in timp provin din zona Balcani. Satenii stiu de pasiunea primarului lor, iar acum ii sunt "complici" si periodic contribuie cu câte un obiect la colectie. Pentru ca muzeul din curte a devenit neincapator, "damblaua mea este ca la Ludasi, unde este o casa veche de 300 de ani, sa o cumpar si sa fac un muzeu, pentru ca toata lumea sa se poata bucura de colectie", a spus edilul. Placerea pentru obiectele vechi s-a molipsit acum si la sotia lui Vasile Rata. Ea este cea care-l ajuta sa continuie acest hobby. "Nu pot sa renunt la pasiunea asta. Este deja prea târziu pemtru ca mi-a intrat in sânge. Nu am crezut ca voi ajunge asa. Daca trebuie sa aleg intre o sticlade vin si o floare sau un obiect pentru colectia mea, cu siguranta aleg obiectul", a destainuit Rata. Acum primarul spera ca pasiunea lui sa nu se piarda. Cea pe care se bazeaza ca va duce obiceiul mai departe este fiica sa, Melania Elena, care impartaseste cu tatal sau aceeasi placere.
Sinziana Filimon