Nicolae Rusei, Răzvan Boldor, Andrei Pătrașcu, Octavian Olaru, reprezentanți ai industriei HoReCa, s-au întâlnit cu prefectul Bacăului, Leonard Bulai, iar discuțiile au vizat problemele cu care aceștia se confruntă în această perioadă de restricții, mai ales că municipiul Bacău a intrat în scenariul roșu.
Administratorii din industria HoReCa au avut mai multe solicitări către prefect:
• să funcționeze în condiții de siguranță, iar restricțiile să vizeze toți agenții economici în mod egal;
• să se revină la modul de calcul a RIC (rata incidenței cumulative a îmbolnăvirilor prin Covid-19) cu excluderea focarelor;
• să participe la ședințele Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bacău în cadrul cărora se iau măsuri privind HoReCa;
• sprijin în sensul ca, la nivelul Consiliului Local Bacău, să se aprobe reducerea taxelor pentru un an de zile pentru agenții economici din domeniul HoReCa, pe perioada stării de alertă, proporțional cu capacitatea de funcționare a acestora.
„Pentru soluționarea solicitărilor se va reanaliza posibilitatea modificării modului de calcul a RIC, potrivit legislației. Reprezentanții HoReCa vor avea un invitat în unele ședințe în care se pot stabili măsuri de sprijin al acestora. Pentru reducerea taxelor la nivelul consiliului local, prefectul va solicita în județ UAT-urilor să analizeze posibilitatea adoptării de hotărâri pentru reducerea taxelor pentru reprezentanții HoReCa și va media un dialog cu primarii în acest sens. Totodată, prefectul a solicitat reprezentanților din industria HoReCa să facă propuneri pentru a se stabili și aplica măsuri pentru diminuarea ratei de incidență cumulată în județ. Una din aceste propuneri este realizarea unei colaborări pentru a derula o campanie de informare mai bună pentru cetățeni, pentru respectarea strictă a măsurilor igienico-sanitare și de distanțare socială în toate sectoarele de activitate. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul vă înainta propunerile de modificări legislative în domeniu către ministerele responsabile,” a transmis Prefectura Bacău.