Zilele trecute am vizionat, pe Netflix, un documentar… horror: „Operațiunea Varsity Blues”. Filmul prezintă o perspectivă de coșmar: educația, o marfă. O fraudă națională prin care unii adolescenți pot fi admiși la universități de elită este anchetată de FBI, Departamentul de Justiție al SUA etc. Unele pedepse au fost exemplare: 20 de ani de închisoare, confiscarea imediată a zeci de milioane de dolari.
Tot zilele trecute m-am intersectat oficial cu un puștan arogant, reprezentant al statului, în fața căruia, pentru a-mi apăra niște drepturi elementare sfidate, m-am apărat făcând uz de principiul logic limpede aidoma cristalului, terțul exclus, cel care spune că în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, orice propoziţie este sau adevărată sau neadevărată, a treia posibilitate fiind exclusă. Firește, nu i-am vorbit arogantului despre părintele principiului, Aristotel, ca să nu-l sperii, sau – Doamne ferește! – să nu mă acuze de sfidarea autorității. I-am prezentat doar un raționament simplu, accesibil pentru orice minte aerisită, dar în zadar… Vorbele lui cădeau ca o ghilotină fabricată în niște laboratoare ale sfidării. N-am întins coarda, întrucât mi-am dat seama că nu putea avea acces către mintea lui niciun fior aristotelic. Fior care încântă atât de mult mințile deschise către adevăr și onestitate…
Am realizat amar (din nou) că unele dintre instituțiile noastre de învățământ (inclusiv cele postliceale) sunt ostatice ale admiterii nonvalorilor. Și nu doar ale admiterii, ci și ale acordării de diplome la umbra cărora ne sfidează.La noi nu se sesizează însă nicio autoritate a statului; dimpotrivă. Frauda morală națională este încurajată oficial. Suntem hărțuiți cotidian de cei cărora le plătim salarii din truda impozitelor noastre. O aroganță turbată și semianalfabetă bântuie prin multe dintre instituțiile noastre. Încercați să vă apărați drepturile doar în șoaptă și cu admirație în priviri, altfel veți fi acuzați de ultraj, de ofensă etc.
