Un nou indicator a fost introdus în statisticile zilnice, săptămânale şi lunare, care este urmărit şi calculat după cum dictează interesele politice şi, de ce nu, în multe situaţii şi cele economice sau strategice. Este faimosul de acum „Incidenţa cumulativă a cazuisticii COVID 19 la mia de locuitori” (ICCCML), în funcţie de care se mişcă populaţiile, economiile, învăţământul, cultura şi…demonstraţiile. Un singur element rămâne fix în tot acest calcul – numărul populaţiei, restul nu mai au nicio noimă sau control. S-au stabilit praguri, limite, de la… până la…trăim cât de cât normal, după ce am depăşit, trecem la una din variantele scenariului aprobat la nivel mondial: verde, galben sau roşu. Trei este numărul, procentul fatidic.
Totul este standardizat, unificat, reguli, norme, sancţiuni, buletine, certificate, adeverinţe, din Kamciatka, în Creta, din Islanda până în Noua Zeelandă. Sănătoşi sau bolnavi, infectaţi, simptomatici sau asimptomatici, internaţi sau izolaţi la domiciliu, carantinaţi, liberi sau legaţi cu şufele prin secţiile ATI, indivizii sunt supuşi aceloraşi protocoale administrative şi medicale: medicaţie standard (nu mai tratăm bolnavi, ci doar boala!!), iar cine parcurge calvarul şi are noroc este trecut la rubrica „vindecaţi”, cine a avut comorbidităţi şi nu a avut rude bine înfipte, ia drumul ţintirimului, bifat la rubrica „decese”. Simplu, fără complicaţii, empatii, lacrimi, zbateri: aşa a fost să fie, altul la rând.
Bacăul este iar la ROŞU şi abia ne dezmorţisem, copiii mergeau la şcoală, HoReCa mai destupa câte o şampanie… Ce s-a întâmplat de ieri până astăzi? Nimic nu se mai respectă din faimosul protocol, măştile sunt doar podoabe, purtate la evenimente, circulăm claie peste grămadă în mijloacele de transport, magazinele sunt pline ca la începutul crizei, au dispărut termometrele şi dezinfectantul, policlinicile sunt asaltate zilnic de mii de bolnavi, care stau ciotcă pe la uşile medicilor, preoţii se pun de-a câşul cu legile, testele şi vaccinarea au devenit un spectacol. Parcă am fi într-un permanent theaterstock.