Urmăresc, de vreo lună, o pereche de berze albe care au și venit la cuibul pentru care muncesc de zor să-l amenajeze. Și sper să le pot vedea până ce își vor lua din nou zborul spre țările calde. Berzele mele au luat „naționalitate” germană, dar un carismatic fermier de pe la noi spune că și pe la el, prin comună, au apărut minunatele înaripate.
Despre berze circulă tot felul de legende, dar asemănarea comportamentului pe care îl etalează cu viața și cu obiceiurile oamenilor le întrece pe toate. Iar vocația lor de constructor este fascinantă. Am comparat deseori priceperea de arhitecți și de constructori a minunatelor albine, care zidesc impecabil propria lor casă, fagurele. Cam toate viețuitoarelor naturii au astfel de „talente”, poate numai bietul greieraș își vede mai mult de vioara lui, dar lasă că nici câinele nu are înclinații de constructor. Noroc de prietenul și stăpânul său, omul, care îi poate dărui o cușcă, pentru că el, deși vara are mereu dorința să-și facă singur o casă pentru la iarnă, stă tolănit și privind spre vârful cozii renunță la așa dorință: „Vai, cât sunt de lung, când mai fac eu atâta casă?”
Ce ne-am face fără poveștile și fără fabulele care ne oferă atâtea pilde după care să ne ghidăm viața. Eu mă gândesc acum la pilda berzei, la felul în care își organizează ea viața de cuplu, de veritabil familist, chiar dacă o familie de acest fel nu durează la infinit.
Pilda ei ar trebui urmată mereu. Și dacă îți construiești o casă, și dacă îți construiești viitorul, și dacă îl construiești pe al celor din jurul tău. Poate la un moment dat ajungi în fruntea stolului: cum și spre ce tărâm al făgăduinței îl conduci? Ei, aici unii ar spune că la păsări obiceiurile sunt un dat natural, dar la noi, oamenii, intervin mulți factori, multe interese. Da, în natură, liderul unui stol nu poate fi decât exemplarul cel mai puternic, dar și cel mai echilibrat și responsabil. La noi, oamenii, liderii parcă ar avea… statul lor paralel. Iar aceasta nu ar trebui să fie o pildă.
