24 noiembrie 2024

„Dosariada” definitivatului si a gradelor didactice

Profesorii cu vechime intra in focul examenelor

Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a dat startul procesului de inscriere pentru obtinerea definitivatului si gradelor didactice in sistemul de invatamânt. Isi pot da concursul profesorii cu vechime la catedra. Mai sunt luate in considerare studiile de specialitate, pregatirea psihopedagogica si performanta profesionala.



S-a dat startul inscrierilor la gradele didactice a dascalilor care au solicitat si efectuat preinspectia sau inspectia curenta in anul scolar trecut pentru obtinera definitivatului in invatamânt. Tot acum, la Compartimentul pentru dezvoltarea resurselor umane din Inspectoratul Scolar se depun in aceasta perioada si cererile de solicitare a efectuarii acestor inspectii in anul scolar curent 2012-2013, pentru obtinerea gradelor didactice. „Inscrierea la grade didactice, cuprinde doua etape. Astfel, pâna pe 12 octombrie are loc inscrierea cadrelor didactice la secretariatul unitatii de invatamânt la care functioneaza, iar intre 16-31 octombrie, directorul sau secretarul unitatii de invatamânt, conform unui grafic zonal stabilit, depune aceste dosare de inscriere pentru efectuarea preinspectiei sau inspectiei curente la Serviciul – Perfectionare, din cadrul ISJ Bacau”, a explicat inspector scolar pentru dezvoltarea resursei umane, prof. Maria Dobroi.

Se cere vechime la catedra

Inscrierea cadrelor didactice in vederea obtinerii definitivarii/gradelor didactice in invatamântul preuniversitar se realizeaza pe baza prevederilor prevazute in ordine ale ministrului Educatiei. Definitivarea in invatamânt si gradele didactice pot fi obtinute de catre personalul didactic de predare, care indeplineste conditiile privind studiile de specialitate, pregatirea psihopedagogica, vechimea la catedra si performanta profesionala. „In ceea ce priveste vechimea la catedra, aici este vorba despre perioada in care s-a prestat activitate efectiva de predare, ca personal didactic calificat si, dupa caz, perioada concediului de maternitate. Nu se confunda cu vechimea in invatamânt recunoscuta ca vechime in munca, in vederea stabilirii drepturilor salariale. Perioada de crestere a copilului si concediul fara plata nu se iau in calcul la stabilirea vechimii, in vederea obtinerii definitivarii si gradelor didactice in invatamântul preuniversitar”, a mai precizat inspectorul scolar Dobroi. Pentru cadrele didactice care se inscriu la definitivatul din sesiunea 2013, vechimea la catedra necesara inscrierii se calculeaza de la data incadrarii in invatamânt, ca personal calificat, pâna la data de 31 august 2013, data finala a anului scolar in curs. Prezentarea la examenul de definitivare se poate face dupa 2 ani de activitate efectiva de predare, daca solicitantul a fost incadrat cu norma intreaga si a avut statut de cadru didactic calificat. Personalul didactic calificat poate participa la examenul de definitivat in maximum 3 sesiuni in decurs de 5 ani de la realizarea stagiului minim de 2 ani.

Conditii cumulative

Pentru sustinerea examenului de definitivat se pot inscrie cadrele didactice calificate care indeplinesc, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: ocupa o functie didactica in invatamântul preuniversitar, sunt absolvente ale promotiei 2011 sau anterior si care au sustinut acest examen in cel mult alte 2 sesiuni, au o vechime efectiva minima de predare de cel putin 2 ani, au absolvit modulul psihopedagogic intr-o institutie acreditata. Pentru sustinerea examenului de grad II se pot inscrie cadrele didactice calificate care ocupa o functie didactica, au obtinut definitivatul, au solicitat si efectuat preinspectia (inspectia curenta 1) necesara inscrierii la gradul II. Pentru sustinerea examenului de grad I cadrele didactice calificate trebuie sa ocupe o functie didactica si sa aiba obtinut gradul didactic II.

Cadrele didactice incadrate in invatamântul preuniversitar particular beneficiaza de recunoasterea vechimii la catedra, necesare pentru obtinerea definitivarii in invatamânt si a gradelor didactice II si I, de la data obtinerii autorizatiei de functionare provizorie/acreditare a unitatii de invatamânt, conform legislatiei in vigoare.

Definitivarea in invatamânt si gradele didactice II si I pot fi obtinute, in cadrul fiecarei functii didactice, la specialitatea pe care cadrul didactic o preda, sau la una dintre specialitatile inscrise pe diplomele pe care le detine, sau pe care o poate preda, conform Centralizatorului 2012, privind disciplinele de invatamânt, domeniile si specializarile, precum si probele de concurs, valabil pentru incadrarea personalului didactic din invatamântul preuniversitar.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014