23 noiembrie 2024

Nu se lasă nici afecțiunile respiratorii și pneumoniile!

Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, o situație a afecțiunilor respiratorii întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău arată că, în numai o săptămână (intervalul 08-14.03.2021), s-au înregistrat nu mai puțin de 832 de infecții acute a căilor respiratorii, cu 40 de internări, și 303 de pneumonii și bronhopneumonii, cu 963 de internări. Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani, în special la infecțiile respiratorii (114 la vârsta 0-1 an, 158 la 2-4 ani, 253 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (51 la vârsta 15-49 de ani, 78 la vârsta 50-64 de ani și 103 la peste 65 de ani).

De aceea recomandarea medicilor a fost să nu spunem „nu” nici vaccinului antigripal. DSP a primit pentru campania de vaccinare din acest sezon 83.464 de doze de vaccin antigripal. Au fost vaccinate până acum 72.794 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. De la începutul anului, vaccinarea antigripală s-a extins și către populația generală.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014