M-am vaccinat. Cu emoție, dar am reușit. Nu știu dacă să mă bucur sau nu. Adică, nu-i ca atunci când câștigi la loto. Sau…? Pe undeva, tot ce ni se întâmplă de mai bine de un an pare a fi o mare loterie, din care, din păcate, ies câștigători doar cei care au crezut în realitatea faptelor. Evident, ignorându-i, dacă se poate, pe cei care, într-adevăr, și-au triplat averile pe seama pandemiei. Noi, supraviețuitorii, putem spune că am mai câștigat, un an, un timp, un anotimp. Alții n-au avut noroc, fie-le țărâna ușoară! S-au prăpădit pentru că nu i-au dat suficient credit fioroasei creaturi invizibile, convinși fiind că e doar o altă acțiune a masonilor care vor să guverneze lumea. Posibil.
Oricum, nimeni nu-i putea opri să-și ducă la capăt presupusul plan – nici mamele care s-au isterizat că se sufocă copiii purtând mască (ulterior dovedindu-se că masca poate crea un disconfort, în niciun caz intoxicație cu CO2), dar nici doctorii care reduceau la zero efectul banalului spirt asupra încoronatei creaturi. Nici măcar „haștagiștii” de orice fel care au diseminat tot soiul de grozăvii în spațiul public, fie că vorbim despre cei care încă-și doresc să aglomereze pub-urile, salivând după un fum de „iarbă”, fie despre cei care așteptau să apară, și la noi, gropi comune ca-n Brazilia, pentru a crede în existența virusului. De ce nu a primat (în cazul morților, dar și a celor care acum zac pe paturile de spital) interesul pentru viață. Pentru a lor, dar și a mea, întrucât inconștiența de a nu se proteja în public a pus în pericol și viitorul meu pe această planetă. Mă întreb: ce vor face bolnavii aceștia după ce, har Domnului!, se vor însănătoși? Vor continua să mă înfrunte, obraznic, în supermarket, atunci când le cer să păstreze distanța, strigându-mi că sunt Iohannis? O vor face chiar și în condițiile actuale când, tocmai pentru că nu s-au spălat pe mâini, am ajuns la nivelul din primul val al pandemiei?
Diferența este că, pe atunci, am fost luați prin suprindere, neștiind nimic despre virus, iar, între timp, am experimentat atâtea situații încât s-ar fi cuvenit să fim mai responsabili. Aaa, și că, acum, sunt „doar” 133 de morți pe zi, la noi, iar la italieni, „doar” 300, față de 5.000. Un spectacol grotesc, în care va trebui să-i privesc pe cei care poartă mască și pe cei care nu o fac, gândind, cu nedorit cinism, că e posibil să nu-i mai întâlnesc, pe unii dintre ei.
