In ultimii doi ani, crizele de vaccin s-au tinut lant. Au lipsit, perioade mai lungi sau mai scurte, produse indispensabile pentru sanatatea publica. Sincope au fost chiar si in aprovizionarea cu vaccinuri impotriva unor boli mortale, ca rabia sau tetanosul. Problemele au aparut odata cu reducerea activitatii Institutului Cantacuzino din Bucuresti si s-au agravat dupa inchiderea acestuia. Acum, sanatatea noastra este la mâna unor importatori.
Institutul Cantacuzino din Bucuresti nu mai produce vaccinuri, asa ca aprovizionarea se bazeaza acum numai importuri. Sincopele se tin lant. Lipsesc vaccinuri de toate tipurile, de la cele care se administreaza bebelusilor in primele zile de viata, pâna la cele obligatorii pentru dulapurile de urgenta din spitale si din cabinetele medicilor de familie. La acest moment lipseste (criza a inceput in luna iulie) vaccinul Pentaxim, indicat impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei si infectiilor invazive produse de Haemophilus influenzae tip B (meningite, infectii ale sângelui etc.) la copii, incepând cu vârsta de 2 luni. „Normele epidemiologice privind vaccinarea in campanie la nivel national permit recuperarea copiilor care trebuiau vaccinati in lunile iulie, august si septembrie”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau.
BCG-ul lipseste cu lunile
Un alt vaccin care dispare periodic, din spitale de aceasta data, este cel impotriva tuberculozei si care trebuie administrat nou-nascutilor in maternitate. In luna august, DSP Bacau a solicitat Ministerului Sanatatii 15.000 de doze de vacin si le-a primit destul de repede. O criza mai prelungita a avut loc la inceputul anului 2010, fiind necesara, dupa aprovizionare (abia in luna iunie), recuperarea a sute de copii nevaccinati in maternitati. Aprovizionarea cu vaccin BCG se realizeaza numai de catre Ministerul Sanatatii, tot din import, prin licitatie, iar in teritoriu se face distributie prin directiile de sanatate publica.
Centre antirabice fara vaccin
Cele trei spitale din judetul Bacau in care exista centre antirabice (Spitalul Judetean de Urgenta, Spitalul Moinesti si Spitalul Onesti) au ramas in luna mai a acestui an fara vaccin antirabic. Aceasta, deoarece nu se mai produce in România, iar depozitele distribuitorilor erau goale. SJU, cel care are cea mai mare adresabilitate de pacienti cu muscaturi de animale, in special de câini, a ajuns sa se imprumute de la alte spitale si sa faca nenumarate demersuri prin centrele universitare si la minister pentru a face rost de vaccin. Imediat s-a creat panica printre pacienti. Persoanele muscate de câini cereau insistent vaccin, chiar daca nu exista pericolul sa faca rabie. In cazurile foarte grave, cu plagi mari si adânci, s-a administrat serul antirabic (acesta contine anticorpi, pe când vaccinul obliga organismul sa fabrice anticorpii), din care spitalul mai avea inca un mic stoc.
Rar si scump
Spitalele se confrunta acum cu lipsa vaccinului antitetanic. „Ritmul de aprovizionare este defectuos, ne-a declarat Dan Stoica, managerul SJU. Ultimul lot care a intrat in România, produs in Franta, s-a epuizat rapid. Avem comenzi catre cele doua firme importatoare, dar nu am reusit sa prindem.” Vaccinul din Franta este 8 ori mai scump. SJU are un buget alocat de DSP pentru Unitatea de Primire Urgente, dar nu-si mai permite sa cumpere lunar in jur de 700 de doze, cât este necesarul, la pretul de 34 de lei doza. „Din acest motiv, transmitem pacientilor mesajul de a se adresa medicilor de familie pentru vaccinarea antitetanica. Noi mai avem vaccin, dar numai pentru pacientii care necesita internare.” De cealalta parte, DSP spune ca are obligatia sa-i aprovizioneze doar pe medicii de familie, „pentru vaccinarea gravidelor si a persoanelor cu plagi, la cerearea medicilor”, dupa cum a precizat Anda Dumitrescu. Situatia este fara iesire pentru pacienti. Ei nu-si pot procura vaccinul nici macar platindu-l, deoarece nu se comercializeaza in farmacii.