25 decembrie 2024

Consiliul Județean Bacău transformă județul într-unul SMART

„Simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației sunt priorități ale mandatului meu de preşedinte al Consiliului Județean. În acest sens, implementăm cu fonduri europene proiectul «Bacău Smart County» ce presupune elaborarea profilului monografic al județului, document ce va servi la realizarea strategiei de dezvoltare durabilă a județului 2021 – 2029. Proiectul vizează inclusiv introducerea unui instrument geospațial de gestiune a informațiilor de urbanism. Cetățenii și agenții economici vor beneficia de un canal de comunicare digitalizat cu CJ și vor putea completa și transmite documente de urbanism în format electronic. Astfel, vom simplifica substanțial birocrația administrativă din acest domeniu. E foarte importantă și implicarea locuitorilor județului Bacău în acest proiect. De aceea, îi invit să ne fie alături în demersul nostru și să completeze chestionarul disponibil la linkul https://www.surveymonkey.com/r/6QGN65J. Răspunsurile lor vor contribui la identificarea de soluții și conturarea unei viziuni de dezvoltare pe termen lung a județului”, a explicat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

De asemenea, prin proiect se va facilita emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție pentru 10 UAT-uri care nu au personal autorizat în domeniul urbanismului. Va exista un spațiu special pentru comunicare și transmitere de documente în format electronic.



Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 luni și este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, apel POCA/661/2/1- Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Valoarea totală a acestuia este de 3.369.338 lei din care:
• Finanțarea eligibilă nerambursabilă asigurată de UE 2.863.937 lei
• Finanțarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 438.012 lei
• Contribuția eligibilă a Consiliului Județean 67.387 lei.

Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității administrative a Județului Bacău prin fundamentarea deciziilor, planificarea strategică pe termen lung, simplificarea procedurilor administrative și reducerea în același timp a birocrației pentru cetățenii județului Bacău. Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, astfel:

  1. Prin realizarea Profilului monografic al județului Bacău, document ce va sta la baza elaborării Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Bacău în orizontul de timp 2021-2029, precum și a instrumentului de monitorizare a strategiei;
  2. Prin extinderea funcționalităților portalului web cu servicii aferente competențelor partajate ale Consiliului Județean Bacău (urbanism și amenajarea teritoriului);
  3. Prin instruirea a 173 de persoane din cadrul grupului ţintă ce va determina creșterea competențelor de utilizare a sistemelor informatice realizate și implementate prin proiect.

Realizarea acestor obiective specifice contribuie la îndeplinirea următoarelor rezultate de proiect: un profil monografic al județului Bacău, document ce va sta la baza realizării Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Bacău în orizontul de timp 2021-2029, un portal web cu funcționalități extinse, un model standard de date geo-spațiale și o documentație de standardizare, rezultate ce se referă la extiderea functionalităților portalului CJ Bacău prin adăugarea UAT-urilor care nu au personal de specialitate în domeniul urbanismului. Totodată, implementarea soluției geospațiale de gestiune a informațiilor de urbanism constă în dezvoltarea și implementarea unei soluții bazate pe o platformă software WebGIS scalabilă, platformă care permite extinderea ulterioară cu noi module și accesul la funcționalitățile sistemului pentru un număr nelimitat de utilizatori.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img