Acum vreo patru ani, într-un sat, un infractor notoriu a intrat în casa unei femei singure, în vârstă. Întrucât aceasta locuia într-o anexă a casei, n-a găsit-o. A plecat din casă cu un caș. Am discutat atunci cu agentul de poliție care „a anchetat” cazul. La insistențele mele, a replicat ofuscat: „Ce faceți atâta caz pentru un caș de brânză?!”. El nu pricepea ce înseamnă pătrunderea prin efracție, la ceas de noapte, într-o locuință. Și nici nu-l deranja portofoliul infractorului notoriu. Recent, după ce a stat ceva vreme la închisoare, aflat în arest la domiciliu (!!!), „evadând”, același infractor a comis o tâlhărie și un viol. Lumea satului este îngrozită. Titlul comunicatul poliției este de toată jena: „Depistat şi reținut pentru tâlhărie calificată şi viol”. Să-l depistezi pe unul despre fapta căruia știa tot satul, pe unul care era în grija poliției (ca arestat), ce eroism!!!
Un adevăr crud: suntem singuri în fața agresiunii. Nu ni se asigură nici măcar minimul de securitate. Autoritățile se îmbățoșează solemn jucând rolul de constatator și atât. Își mai arogă și merite. Prevenția este inexistentă. Dacă și un individ aflat în arest, fie el și la domiciliu, își face mendrele sub ochii autorităților, ce să mai spunem?
Ați fost vreodată jefuit, vi s-a furat ceva din locuință/ firmă? În asemenea cazuri are loc un spectacol absurd. Prima grijă a polițiștilor este să acuze victima… „N-ai fost precaut!” „Ce, astea sunt încuietori?” „Cum,n-ai sistem de alarmă?”… În procesul-verbal de amărâtă anchetă, aceste „păcate” ale victimei vor fi consemnate cu nuanțe inchizitoriale.Victima trebuie să se bucure că nu este pedepsită sau obligată să urmeze cursuri de autoapărare la niscaiva firme gestionate de polițiști.
Ca multe alte drepturi elementare, securitatea individului rămâne pentru noi un moft. E chiar o obrăznicie să pretinzi așa ceva. Un fost șef de poliție sancționat „drastic” (ajuns tot mare șef!…) chiar se plângea că polițiștii sunt deranjați, la vreme de noapte, de tot felul de sesizări. Nu le tulburați somnul…
