La data de 12 martie a.c., pe raza municipiului Bacău a fost înregistrat un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un conducător auto, de 69 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, a surprins și accidentat o femeie de 38 de ani, care traversa strada în mod regulamentar.
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Pe numele celui în cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Recomandările polițiștilor de la rutieră pentru conducătorii auto:
Respectați-vă partenerii de drum! Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile!
De asemenea, în cazul în care sunteți implicați într-un accident rutier sunaţi prin apelul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul.
Dacă nu sunt victime, după îndepărtarea mașinii de pe carosabil, încercaţi să ajungeţi la cea mai apropiată unitate de poliţie în vederea întocmirii actelor de constatare.
Dacă sunt victime, așteptați venirea echipajului de poliţie, a ambulanţei și a serviciului de descarcerare, dacă este cazul. Încercaţi să acordaţi primul ajutor victimei. De asemenea, în această situaţie, nu mutaţi mașina de pe carosabil!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.