“Intâi a plecat tata, acum si mama!”
Intâi au plecat barbatii. Dupa ce au obtinut autorizatie de munca in Italia, isi iau si nevestele. Exodul taranilor din Satu-Nou are o explicatie simpla: vor o viata mai buna pentru copiii lor si isi doresc sa le poata plati masa si internatul.
Intr-un sat de la marginea judetului, situat pe niste coclauri pe care, in urma cu sapte-opt decenii, rar pasea vreun strain si de unde multi localnici nu plecau decât daca se imbolnaveau grav si erau dusi, cu caruta, la spitalele din Bacau sau Podu Turcului, copiii au ramas in grija bunicilor. Adultii din Satu Nou – Colonesti sunt tot mai putini pentru ca, mai ales cei tineri, iau calea strainatatii. Papusoii si vacile cu lapte nu mai sunt suficiente pentru a duce “o viata normala”. Pe de o parte, agricultura a mers mai prost in 2010 decât in anii trecuti, iar pe de alta, si aspiratiile sunt altele. Copiii cer mai mult “decât turte cu magiun sau mamaliga cu brânza”, vor televizor, internet, iar când mai cresc, ceva care e mult mai costisitor: “Vor in Bacau, la scoli profesionale sau la liceu”, iar in sufletul lor isi doresc “sa nu se mai intoarca in sat decât in vizita”, explica invatatoarea Carmen Condurat. Si parintii stiu ca, in ziua de azi, cea mai importanta avere pe care le-o pot da urmasilor e educatia. Ca sa-si poata tine copiii la scoala, ca sa-si ridice o casa noua, cu gresie si faianta in bucatarie, si ca sa fie, in general, in rândul lumii, femeile culeg struguri, fac pizza sau spala vase in Italia, iar barbatii construiesc case, lucreaza in macelarii sau in ferme. Petrica Mardare mai are un frate si doua surori gemene. “Tata e in Italia de trei ani, iar mama pleaca acum. O sa-mi fie greu la inceput, dar o sa ma invat pâna la Anul Nou ”, spune baiatul, serios si resemnat. Toti patru sunt in grija bunicii.
Doi la mamaia si doi la bunica
Florin Dascalu are noroc, “doar tata e plecat, explica educatoarea Eugenia Onofrei. Sunt cinci copii, doi baieti si trei fete, si ar fi dificil sa plece si mama.” Andreea si Denisa, de la grupa mijlocie, au ramas la mamaia. “Parintii sunt in Italia. Practic, aici nu mai aveau niciun mijloc de trai”, explica educatoarea. Nu poti sa cresti cinci copii din câtiva saci de malai, cât s-au facut anul acesta, e nevoie de bani pentru haine, ghete, alimente. Si Ana Burungel, 6 ani, are ambii parinti in strainatate: tata e plecat din 2008, iar mama, de la mijlocul lunii octombrie. “A venit si a discutat cu noi, marturiseste invatatoarea. Ne-a spus ca doi copii ramân cu bunica dinspre mama si doi, cu bunica paterna.” Sunt parinti grijulii, carora le pasa cum vor invata copiii, daca vor suferi in lipsa lor si care si-au pus sperante in sprijinul dascalilor. Cel mai mult sufera copiii de vârsta mica: “Sunt mai abatuti, mai rezervati, afirma Carmen Condurat. Problemele abia de acum vor aparea, dupa plecarea mamelor. Bunicile sunt femei in vârsta, care nu stiu carte si nu vor putea suplini lipsa mamei, mai ales in privinta comunicarii.” Cadrele didactice cred ca bunica, chiar daca e afectuoasa, nu poate fi pentru copil “o tovarasa de lectii si de discutii” cum era mama, cea care “asculta tot ce ii povestesti când vii de la scoala.” Fratii mai mari vor avea grija de cei mici. “Eu am doua surori la gradinita”, spune Petrica privind intens penarul, de parca si-ar vorbi siesi, cu gândul la raspunderile pe care le are de azi inainte. Privire trista, matura, de copil care intelege ca prin cumintenia lui participa la eforturile parintilor. Nu se bucura ca va avea, in sfârsit, jucarii teleghidate, carti sau multe dulciuri, baiatul stie ca “tata munceste ca sa ne facem casa!”
Silvia Patrascanu
