Marți seara, la meciul retur Borussia Dortmund – Sevilla din „optimile” Champions League, arbitrul turc Cunneyt Cakir a fost, cu complicitatea arbitrajului video, protagonistul unor faze de-a dreptul comice. În min. 48, atacantul echipei gazdă, Erling Haalland a marcat pentru 2-0. La scurt timp, la semnalizarea VAR, Cakir a anulat golul. L-a anulat pentru a dicta un penalty în favoarea Borussiei după un fault asupra aceluiași Halland comis într-o fază premergătoare golului. Haalland a ratat lovitura de la 11 metri, ca urmare a unei duble intervenții de senzație a portarului advers Bono, dar, pe baza informațiilor furnizate de arbitrajul video venite cu ceva întârziere, arbitrul turc a dictat repetarea loviturii de la 11 metri.
De data aceasta norvegianul a înscris, încingând spiritele în tabăra oaspeților. Faze oarecum asemănătoare întâlnim, destul de frecvent, și în campionaul Angliei unde arbitrii, conservatorii arbitri englezi, par să facă totul pentru a discredita oportunitatea VAR. Cu toate acestea, și în ciuda multor alte exemple, VAR-ul este necesar. Face parte din fotbalul noului mileniu. Sigur, de multe ori distruge fluența unui meci (pare absurd să aștepți minute în șir pentru a afla dacă a fost penalty sau ofsaid) și chiar poezia fotbalului d antan (de parcă ar mai fi rămas mare lucru din fotbalul de odinioară), dar a renunța la el în 2021 este ca și cum te-ai lipsi de telefonul mobil.
Marele merit al VAR-ului este că, de cele mai multe ori, elimină suspiciunile, ceea ce nu-i puțin într-o lume ce se hrănește cu neîncredere și conspirații. Iată de ce a fost implementat cam peste tot. Mai puțin în România, unde Liga Profesionistă de Fotbal, cea care organizează campionatul Ligii I și Federația Română de Fotbal, care se ocupă de pregătirea, delegarea și sancționarea arbitrilor se ceartă ca la ușa cortului.
Ambele au convenit că arbitrajul video este necsar. Mărul discordiei îl constituie banii. Cine plătește? Sigur, pe lângă divergențele financiare, la baza acestui autentic război între palate stau și alte interese, însă ceea ce rămâne este că, în loc să avem cât mai rapid VAR, avem două entități care-și dau cu var pe spate una celeilalte. În cazul „optimii” de la Dortmund, nota de plată a fost achitată de arbitrul Cunneyt Cakir; turcul plătește!. În cazul Ligii I, ponoasele le trag echipele și publicul (tele)spectator, nevoiți să asiste, etapă de etapă la arbitraje de tot râsul.
