Se simte începutul timpului luptelor celor duhovnicești din Postul Mare. Căci, pericopa evanghelică de astăzi devine definitorie pentru felul în care putem începe a ne judeca eliberarea de sub anestezia modicității scenariilor apocaliptice din jur. Ca o chemare și o întărire întru împlinirea vieților noastre. De aceea, textul scripturistic (Matei 25, 21-46) punctează un lucru extraordinar: Hristos, Domnul, ne cere deprinderi simple și, tocmai de aceea, greu de îndeplinit. Nu suntem îndemnați a construi fabrici de panificație, ci a oferi o pâine. Nu ni se solicită a înălța spitale, ci a-l cerceta pe cel bolnav. Nu ne este impus a fi judecători sau veghetori pentru cei ferecați, ci suntem rugați să-l cercetăm pe cel care este renegat, respins și părăsit. De ce? Spre a înțelege faptul că simplitatea trebuie să fie exercițiul real al smereniei și al răstignirii noastre.
Textul biblic prezentat este remarcabil. La vremea când a expus acestă alegorie ucenicilor, Mântuitorul nu a fost deloc înțeles. Însă, peste numai câteva zile, El va fi însetatul, flămândul, străinul, golul, bolnavul, întemnițatul și răstignitul lumii. Exerciții de reală smerenie, aduse astăzi înainte. Pentru a nu uita că oricât de greu ni s-ar părea urcușul duhovnicesc al postului, nimic nu se asemănă cu Pătimirea și cu Răstignirea Lui. Și pentru a înțelege că a te identifica cu cei ce trec prin încercările vieții înseamnă a fi alături de Domnul. La o faptă distanță!
A nu te semeți cu ceea ce ai realizat și cu ceea ce ai practicat, ci a temustra și dojeni din cauza celor pe care nu le-ai înfăptuit încă, este adevăratul exercițiu al celui smerit. Se zice că smeritul rege Frederik al VI-lea al Danemarcei, călătorind prin regat, a intrat într-o școală. Acolo a întâlnit copii inteligenți și vioi, cărora le-a adresat o întrebare: ”Care este numele celui mai important suveran al țării?” Învățătoarea șopti ceva la urechea unei fetițe, care ridică de îndată firava mânuța. ”Spune-mi!”, o rugă monarhul. ”Da, Frederick al VI-lea.” Adică chiar el. Îi va fi plăcut regelui, dar a cercetat-o: ”Ce mari fapte a săvârșit?” Fata lăsă capul în jos și rușinată răspunse: ”Nu știu”. ”Nu te mâhni, fetițo – îi spuse zâmbitor regele. Nici eu nu știu!” Un exemplu de smerenie, delicat și pedagogic!
Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar
