Sâmbătă, Aerostar Bacău își joacă viitorul în Liga a II-a. În cazul unui rezultat favorabil pe terenul Metaloglobusului București, „aviatorii” pot reintra în cursa pentru salvarea de la retrogradare. Altfel, totul e compromis. Cu doar trei meciuri rămase de jucat din sezonul regulat și cu un play-out pe muchie de cuțit, ar fi o utopie să mai speri că poți redresa ceva. Iată de ce jocul de sâmbătă, de la ora 11.00 (netelevizat), de pe sinteticul din Pantelimon se anunță decisiv pentru gruparea antrenată de Daniel Munteanu. O știe foarte bine și tehnicianul băcăuanilor, care se va prezenta la București fără Vraciu și Mihalcea (ambii suspendați), Corban accidentat și cu Danale incert:
„Indiferent de formula de echipă, trebuie să dăm totul și să facem totul pentru a obține un rezultat pozitiv. Practic, ne jucăm ultima șansă, iar jucătorii sunt avizați. Ne punem speranțe că echipa va arăta că nu este cea din jocul pierdut acasă cu Unirea Slobozia și că merită să continue în liga secundă”.
Dacă sâmbăta trecută, „aviatorii” au fost învinși acasă fără drept de apel, cu 2-0, de Slobozia, Metaloglobus a cedat marți, în epilogul rundei a 16-a, cu 1-0 în fața Petrolului, la Ploiești.
Începută aseară, cu meciul Gloria Buzău- Rapid București, etapa a 17-a va continua azi, cu Universitatea Cluj- CSM Slatina, pentru ca sâmbătă, de la ora 11.00, să aibă loc grosul rundei: Unirea Slobozia -ACS ASU Politehnica Timișoara, Metaloglobus București- Aerostar Bacău, CS Mioveni- Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița- Dunărea Călărași și Ripensia Timișoara- Csikszereda Miercurea-Ciuc. Duminică, de la ora 11.30 se joacă Farul Constanța – Viitorul Pnadurii Târgu-Jiu, iar de la 13.35, Lignitul Pandurii Târgu-Jiu- Petrolul Ploiești. Etapa se va încheia marți, 2 martie, cu partida Concordia Chiajna- U Craiova 1948, programată la ora 17.30.
Clasamentul Ligii a II-a
1 U Craiova 1948 14 8 6 0 27-12 30p.
2 Poli Timișoara 15 7 6 2 16-11 27p.
3 Rapid București 14 8 2 4 23-21 26p.
4 Viitorul Pandurii 14 8 1 5 27-23 25p.
5 Petrolul Ploiești 15 7 3 5 24-14 24p.
6 Csikszereda 14 7 3 4 18-12 24p.
7 Dunărea Călărași 14 7 3 4 19-15 24p.
8 CS Mioveni 15 6 5 4 14-8 23p.
9 Universitatea Cluj 14 7 2 5 16-12 23p.
10 Metaloglobus 14 6 3 5 14-9 21p.
11 Gloria Buzău 15 5 6 4 17-14 21p.
12 Farul Constanța 14 6 3 5 16-15 21p.
13 CSM Reșița 14 5 3 6 8-14 18p.
14 Concordia 15 4 4 7 18-18 16p.
15 Ripensia Timiș. 14 5 1 8 11-25 16p.
16 Comuna Recea 14 4 3 7 19-25 15p.
17 Unirea Slobozia 14 4 3 7 13-21 15p.
18 CSM Slatina 14 4 1 9 14-19 13p.
19 Aerostar Bacău 15 2 3 10 17-27 9p.
20 Pandurii Lignitul 14 2 1 11 14-30 7p.