Cum e să trăiești 101 ani? Și cum este să mori la 101 ani? Dar, mai ales, cum este să trăiești 101 ani-101 ani fără o lună-și să fii Lawrence Ferlinghetti? Jurnalistul de la începuturi, doctorul în literatură de mai târziu, librarul istoric până la finalul vieții și poetul dintotdeauna. „Mai întâi au fost Kerouac, Ginsberg, Ferlinghetti. Eu am ajuns de-abia la finalul acestei revoluții poetice și a fost magic. Generația beat a avut asupra mea un impact similar cu cel pe care l-a avut muzica lui Elvis Presley”, mărturisea, în urmă cu aproape 40 de ani, Bob Dylan. Dylan, ale cărui versuri au reprezentat o bucurie, dar și un regret pentru Ferlinghetti. Pentru editorul Ferlinghetti: „Tare mi-aș fi dorit să i le public eu. Numai că a devenit faimos aproape dintr-odată, iar eu nu aveam banii necesari”.
N-a fost Dylan, dar a fost Ginsberg. Allen Ginsberg, prietenul fratern. Și acel „Urlet”, care avea să măture totul în jur: „Halucinogenul solid al holurilor, zori cu copaci verzi în spatele cimitirului, beție cu vin pe acoperișuri, fațadele prăvăliilor din orășelele pe care drogatul dă o raită, clipirea de neon a semaforului, soare și lună și vibrațiile copacilor în amurgurile zgomotoase de iarnă din Brooklyn, tirade în lada de gunoi și lumina regească a minții”. Publicat de Lawrence Ferlinghetti în 1956, la cea care avea să devină nu doar leagănul beatnicilor, ci și un loc de cult pentru zeci de generații, librăria „City Lights” din San Francisco („toate librăriile închideau la ora 17.00 și închise rămâneau peste weekend, pe când a noastră era deschisă șapte zile din șapte până noaptea târziu”), „Urletul” avea să-l aducă pe Ferlinghetti după gratii, pentru „difuzare de obscenități”. „Urletul” însă se împrăștiase în lume, răspândind, așa cum făcuse și „Pe drum” al lui Kerouac, semințele rebele ale unei contraculturi.
„Să nu mă mai chemați beatnik”, se încrunta în anii din urmă Lawrence Ferlinghetti, a cărui poezie e, așa cum bine observa Antonello Guerrera, „beat, bineînțeles, dar, totodată și hippy, existențialistă, modernistă, jurnalistică, adolescentină, populară, dar și romantică, nostalgică, apoi strâmbă, aproape whitmaniană în geneza libertății sale”. Dar, vorba-epitaf a aceluiași Guerrera, „până și infinitul lui Ferlinghetti trebuia să se încheie mai devreme sau mai tărziu”. S-a încheiat pe 22 februarie 2021, lăsând în urmă un secol de viață fără de moarte. Și o operă literară („poezia este umbra felinarelor imaginației noastre”) care ne-a avertizat, în zadar sau poate nu, că „Polul Nord nu mai e unde era/ Destinul evident nu mai este evident/Civilizația se auto-distruge/ Nemesis bate la ușă”.
