Din scenariul galben, în scenariul roșu, după ce rata incidenței cumulative a cazurilor de coronavirus a crescut la 3.56. Este vorba de comuna Letea Veche, singura din județ, care este pe acest scenariu, din dimineața zilei de azi, 16 februarie. Aici funcționează o grădiniță și două școli gimnaziale, însă în niciuna dintre ele nu s-au înregistrat cazuri de Covid-19 în rândul elevilor sau al profesorilor.
În total, din cele 496 de unități școlare (grădinițe, școli gimnaziale și licee/colegii), sub „umbrela” a 185 de unități cu personalitate juridică (unitate de bază care are în subordine și alte structuri) din întreg județul Bacău, pe lângă acestea din scenariul roșu, 169 sunt în scenariul galben, iar restul, în verde.
Conform prevederilor, cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor sunt:
- În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu puține cazuri (incidența sub 1 la mia de locuitori), toate școlile sunt deschise fizic și elevii merg la școală.
- În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare (incidența de sub 3 la mia de locuitori), lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele 0-IV, dar și elevii din clasele terminale, respectiv a VIII-a, a XII-a și a XIII-a.
- În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu (incidența de peste 3 la mia de locuitori), continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar (0-IV), dar ceilalți nu mai merg la școală, ci continuă să învețe online.
Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid și se continuă procesul în sistem online.
În cele 185 de pj-uri din județul Bacău sunt înscriși: 15.660 de preșcolari (grădinițe), 27.899 școlari de învățământ primar (clasele 0-IV), 4.802 elevi în clasele a VIII-a și 5.281 de elevi în clasele terminale de liceu a XII-a și a XIII-a.
Elevi în celelalte clase (a V-a, a VI-a, a VII-a, respectiv a IX-a, a X-a și a XI-a) sunt 9.804. În total, la catedră, în fața tuturor acestor preșcolari, școlari și elevi sunt 5.091 de cadre didactice.