6 noiembrie 2024

Vremea capricioasă a provocat numeroase avarii în reţelele de distribuţie a energiei inclusiv în județul Bacău

Gheața depusă pe liniile electrice aeriene, dar și copacii căzuți peste acestea, au provocat numeroase avarii în reţelele de distribuţie din șase județe, printre care și Bacău (alături de Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui), în special în zonele rurale.

„De ieri, echipele de intervenţie ale companiei noastre şi ale contractorilor acţionează în permanenţă în teren pentru restabilirea distribuţiei energiei în zonele afectate de avarii. Electricienii au înlocuit stâlpi, elemente de izolaţie şi susţinere şi au reîntregit  coductoarele rupte sub greutatea gheții și din cauza vântului. Până la această oră, în urma intervențiilor a fost restabilită alimentarea în toate localitățile din județele Bacău, Neamț și Vaslui, iar în continuare acționăm pentru reluarea distribuției energiei electrice în 34 de localităţi din județele Botoșani, Iași și Suceava”, a anunțat DelGaz Grid printr-un comunicat de presă.

Întrucât în unele zone conductoarele sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor în cazul pătrunderii persoanelor în vecinătatea acestora. Totodată, stâlpii avariaţi, aflaţi într-un echilibru precar, pot genera accidente grave în eventualitatea căderii acestora.



Lipsa unor căi de acces sau drumuri acoperite de zăpadă și polei, gheața formată pe rețelele electrice, rafalele puternice de vânt și vizibilitatea redusă sunt doar câteva dintre situațiile pe care le-au înfruntat echipele de electricieni Delgaz Grid și ale contractorilor care au intervenit pentru remedierea avariilor cauzate de vremea nefavorabilă.

Odată cu încălzirea vremii, ca urmare a desprinderii bucăților de gheață de pe conductoare, acestea au intrat în balans ceea ce a dus la producerea unor defecte trecătoare (atingerea conductoarelor între ele), conducând la fluctuații și socuri de tensiune. Numai în cursul zilei de ieri au fost aproximativ 20 de situații în care echipamentele de automatizare au funcționat și au eliminat defectele trecătoare apărute pe liniile de înaltă tensiune din județele Suceava și Botoșani.

Echipele Delgaz Grid şi ale firmelor contractoare lucrează în continuare pentru remedierea defecțiunilor şi reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil, a mai transmis DelGaz Grid.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri